În perioada 24 iulie–6 august 2023, Teach for Romania organizează Academia Copiilor – o școală de vară dedicată elevilor din 7 structuri din comuna Udești, județul Suceava, în care exersează împreună bucuria de a descoperi lucruri valoroase despre ei și despre lumea în care trăiesc.
Aceasta reprezintă partea de practică pedagogică, componentă a Academiei de Leadership și Formare în Educație – singurul program aplicat de formare accelerată pentru profesorii care predau în comunități vulnerabile, care îi pregătește pentru a genera o schimbare sustenabilă atât în sala de clasă, cât și dincolo de aceasta. Înainte de întâlnirea propriu-zisă cu elevii, pe 17 iulie, a avut loc o zi de imersiune culturală în comunitățile Udești și Chilișeni din județul Suceava, pentru a cunoaște mai bine realitatea copiilor.
Credem cu tărie că rolul profesorului nu este acela de a transmite cunoștințe dintr-un anumit domeniu, ci de a dezvolta oameni, de a construi viitorul nostru comun acum, în sălile noastre de clasă și în afara lor. Iar pentru a reuși asta, el are nevoie de o înțelegere profundă, plină de empatie, dincolo de presupuneri și dincolo de judecată, a mediului în care copilul trăiește și se dezvoltă, a nevoilor lui reale și a felului în care adulții semnificativi din viața lui sunt pregătiți să-l susțină.
„Cum putem transforma fiecare instituție pe care o reprezentăm – familie, biserică, organizații publice și private – într-un pilon de susținere pentru elevi? Cum îi putem asigura, noi, cei implicați în sistemul educațional, că sunt apreciați și îndrumați, nu doar învățați? Să le înlăturăm frica de a păși într-o clasă, să ne asigurăm că experimentează starea de bine, chiar dacă nu zâmbesc întotdeauna. Dacă reușim să creăm un mediu confortabil pentru ei, le vom putea îmbogăți cunoștințele, abilitățile, atitudinile, treptat. Într-o școală incluzivă, toate acestea se vor așeza armonios. Să descoperim împreună cum să realizăm acest ideal pentru copiii noștri, pentru copiii țării”, Marian Daragiu, Subsecretar de stat, Ministerul Educației.
24 iulie–6 august, Academia Copiilor sau practica pedagogică
Formarea inițială se desăvârșește în 10 zile de practică pedagogică supervizată în 7 structuri din comuna Udești – Știrbăț, Poieni, Chilișeni, Plăvălari, Luncușoara, Reuseni și Udești, unde participă peste 530 de elevi.
În aceste zile, profesorii Teach for Romania intră în clase și susțin, pentru prima dată din postura de cadru didactic, ore școlare conform planurilor de lecție construite de ei. Zilnic, se exersează și capacitatea de a gestiona învățarea, participanții fiind puși în situația de a observa elevii, de a ține o lecție, de a analiza împreună cu mentorul lor comportamentul elevilor și eficiența soluțiilor metodice folosite, de a planifica și de a se consulta cu „colegii de cancelarie”.
Pentru elevi, putem vorbi despre Academia Copiilor, o experiență de învățare care are în centru peste 530 de copii, care explorează realitatea cu ajutorul științei, lucrează colaborativ, iau decizii și folosesc resurse digitale. Copiii sunt ascultați și văzuți, valorizați și împuterniciți.
„Ne pregătim constant ca în cadrul Academiei să organizăm și să susținem experiențe de învățare cât mai practice și 100% aplicabile pentru profesori dedicați, care vor să genereze învățare relevantă pentru clasele lor. Conținutul creat de Teach for Romania este actual, de calitate și imediat aplicabil la clasă sau în cancelarie.
Misiunea pe care ne-o asumăm împreună cu participanții în program este aceea de a acționa strategic, la nivelul întregului eco-sistem al copilului. Toată această experiență are loc și datorită parteneriatului strategic cu Școala Gimnazială din Udești și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, acolo unde ne-am mutat mai devreme cu o săptămână de Academia Copiilor pentru laboratorul metodic”, Iulia Piemuș, Director Executiv, Teach for Romania.
Academia este doar începutul unui proces în care profesorul Teach for Romania este susținut, consiliat, mentorat, sprijinit cu resurse, de-a lungul a doi ani de activitate în medii vulnerabile, pentru a ne asigura de impactul său în comunitate și în formarea unor generații de elevi bine pregătiți, cu încredere în potențialul lor, indiferent de mediul din care vin.
Academia de Leadership și Formare în Educație este posibilă mulțumită partenerilor UiPath Foundation, UniCredit Bank, PEPCO România, Lidl România, Rețeaua de sănătate Regina Maria, Fundația Orange, Teach for All, Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea din București și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Școala Gimnazială „Acad. Haralambie Mihăescu” Udești, județul Suceava.
Mai multe detalii despre Academie se regăsesc pe www.teachforromania.org.