335 de adulţi şi 78 de copiii au alergat pentru împăduriri, familiile acestora au asistat iar 50 voluntari si si-au acordat spijinul cu scopul de a atrage atenţia asupra stării pădurilor din România şi de a stânge fonduri necesare împăduririlor în cadrul proiectului “Adoptă un copac!”, la cea de-a III-a ediţie a Crosului Pădurii, defăşurată pe 29 mai 2011, în Parcul Tineretului din Bucureşti.
Duminică, 29 mai, Parcul Tineretului a găzduit cea de-a III-a ediţie a Crosului Pădurii, organizată de ViitorPlus şi Asociaţia Bucharest Running Club. Crosul reprezintă primul antrenament oficial al Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, ce va avea loc pe 9 octombrie 2011, şi continuă o tradiţie de trei ani în susţinerea proiectului de împădurire “Adoptă un copac!”, un proiect al asociaţiei ViitorPlus. Acest proiect reprezintă cauza de mediu a Maratonului şi, deoarece se apropie Ziua Internaţională a Mediului, s-a decis organizarea Crosului Pădurii cu scopul de a deschide seria de antrenamente a Maratonului şi de a strânge fonduri pentru împăduriri.
413 de alergători au fost prezenţi, contribuind prin donarea unei taxe de înscriere, dar şi a unei cantităţi de minim 3 kg de deşeuri de hârtie per participant în vederea reciclării. Astfel, s-au colectat 2036 de kilograme de hârtie ce urmează a fi reciclată şi fonduri pentru plantarea a 4000 de puieţi în cadrul proiectului“Adoptă un copac”. Plantarile vor avea loc intr-o zi speciala dedicata alergatorilor, in toamna lui 2011, in localitatea Draganesti Vlasca, judetul Teleorman, unul din cele mai slab impadurite judete ale tarii.
Participanţii au avut parte de un program diversificat, putând alege între cursa de 10, 3 şi 1 km, cea din urmă fiind rezervată copiilor. Au fost acordate premii primilor 3 clasaţi în fiecare cursă şi pentru fiecare categorie de vârstă.
Clasamentul final a arătat astfel:
Cursa Copiilor
Fete:Locul I: Paraschivescu Andreea
Locul II: Abdel Hamid Aliss
Locul III: Trandafirescu Maria
Băieţi: Locul I: Anghel Sebastian
Locul II: Dincă Mădălin Alex
Locul III: Dogaru George
Cursa de 3 km
Juniori băieţi:
Locul I: Manea Cosmin
Locul II: Coman Mihai
Locul III: Urian Stefan
Seniori femei:
Locul I: Buga Florentina
Locul II: Mihai Irina
Locul III: Pascu Marilena
Seniori bărbaţi
Locul I: Precup Florin
Locul II: Dumitrescu Alex
Locul III: Mirea Mihai
Veterani femei:
Locul I: Nica Ioana
Locul II: Dumitrescu Georgeta
Locul III: Ionascu Rodica
Veterani bărbaţi:
Locul I: Zidaru Costel
Locul II: Teodorescu Mircea
Locul III: Goldberger Sergiu
Cursa de 10 km
Juniori băieţi
Locul I: Trandafir Emanuel
Locul II: Gat Alecandru
Locul III: Petrescu Vlad
Seniori femei
Locul I: Postica Iuliana
Locul II: Willemot Amelie
Locul III: David Cornelia
Seniori bărbaţi
Locul I: Munteanu Florin
Locul II: Bostan Adrian
Locul III: Mihai Orleanu
Veterani femei:
Locul I: Ogawa Schiroko
Locul II: Gala Anca
Locul III: Tane Petra
Veterani bărbaţi:
Locul I: Chiriac Marian
Locul II: Einarsson Tomas
Locul III: Ilie Victor
Mentiune: Steclan Gheorghe (73 ani sosit pe locul numarul 4)
Pe parcursul Crosului şi după acesta s-au desfaşurat activităţi distractive şi educative. Copiii s-au transformat în personaje de poveste prin facepainting cu cei de la Vizoo şi au aflat lucruri noi despre mediu cu “Profesorii trăsniţi” de la Fun Science şi toţi alergătorii s-au putut răcori cu limonadă pregătită de voluntarii ViitorPlus.
Partenerii principali ai Crosului Pădurii au fost: Coface, Kaufland Romania, News Outdoor România, Elevate şi Dor de Bucovina.
Partenerii Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon sunt Raiffeisen Bank, Volkswagen – maşina oficială a RBMIB, Gillette – antiperspirantul oficial al RBMIB, margarina de nouă generaţie Becel, GlaxoSmithKline (GSK) – una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, Adidas – tricoul oficial al RBMIB, Hilton Athenee Palace – hotelul oficial al RBMIB, Izvorul Minunilor – apa oficială a RBMIB, Isostar – energizantul oficial al RBMIB, Astra Asigurari, World Class, alături de partenerii instituţionali – Federaţia Româna de Atletism, Primăria Municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Comitetul Olimpic Român, Ro Club Maraton şi partenerii media : Europa FM, TVR, Cartoon Network, Alerg, Runners World, Flacara, Ioana, Practic în Bucătărie, MBike, Green Report, The Diplomat, Prevention.
ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă este o organizaţie nonprofit care derulează de cinci ani proiecte de împadurire, reciclare, educaţie şi conştientizare, producţie de confecţii textile naturale, construcţie de colectoare solare şi dotare a unor obiective sociale cu sisteme de încălzire a apei menajare ce utilizează energia soarelui, proiecte ce contribuie la soluţionarea unor probleme sociale şi de mediu în diferite zone ale ţării precum Bucureşti, Constanţa, Călăraşi, Prahova, Ilfov, Sălaj şi Teleorman.
"Adoptă un copac!" este un program dezvoltat de ViitorPlus pentru împadurirea terenurilor degradate, ce are la bază proiecte tehnice realizate de specialişti. Activităţile includ atât plantarea arborilor, cât şi îngrijirea pădurii timp de 5 ani, până ce aceasta atinge stadiul în care nu mai are nevoie de lucrări de întreţinere pentru a supravieţui. Rezultatele cumulate ale proiectului "Adoptă un copac!", în trei ani şi jumătate au ajuns la 155.000 de puieţi plantaţi, pe o suprafaţă de 24,5 de hectare, cu ajutorul a peste 3.500 de voluntari, 3 sesiuni de completare şi 6 campanii de praşilă pentru îngrijirea puieţilor şi îndepărtarea buruienilor.
Despre Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon 2011
Prima ediţie a fost în 2008 şi a avut 2000 de participanţi. În 2009 au fost 4000 iar în 2010 au fost 5000 de participanţi. Partenerii principali ai BIM şi-au menţinut sprijinul şi asocierea cu evenimentul pentru toate cele 4 ediţii. Informaţii, clasamente , fotografii, declaraţii ale ediţiei 2010 cât şi informaţii despre ediţia 2011 a Bucharest International Marathon pot fi găsite la adresele de internet ale Asociaţiei Bucharest Running Club, organizatorul competiţiei www.bucuresti-maraton.ro şi www.bucharest-marathon.com.