· 19% dintre respondenții studiului „Connect România 2018” estimează că la rețeaua companiei se conectează mai mult de 5.000 de dispozitive inteligente
· Majoritatea participanților la studiu au declarat că bugetul IT al companiei în 2018 a crescut nesemnificativ sau a rămas la nivelul din 2017
Securitatea și managementul riscurilor vor avea cel mai mare impact asupra activității IT din companiile românești în următorii trei ani, relevă studiul „Connect Romania 2018” la care au răspuns peste 400 de specialiști IT, participanți la evenimentul Connect România.
Astfel, peste 65% dintre managerii IT au menționat că provocările legate de securitate și de managementul riscurilor vor constitui principala preocupare pentru departamentele IT pe care le conduc în următorii trei ani, urmate de creșterea traficului de date (44% dintre respondenți), automatizarea rețelelor și SDN – Software Defined Networking (39%), migrarea aplicațiilor în cloud (29%) și Internet of Things și M2M – Machine to Machine (27%).
Conform studiului, peste 46% dintre managerii IT consideră că lipsa conștientizării amenințărilor de securitate la nivel de top management este principalul obstacol în securizarea companiei în fața amenințărilor cibernetice. Următoarele obstacole identificate de participanții la studiu sunt lipsa bugetului (42% dintre respondenți), lipsa experților în securitatea IT din cadrul companiei (32%) și, într-un procent destul de mare, refuzul angajaților de a respecta regulile de securitate (28% dintre respondenți au indicat acest lucru drept una dintre provocările cu care se confruntă în activitatea zilnică). Aproape 25% dintre cei chestionați au declarat că lipsa unor tehnologii și instrumente adecvate reprezintă un impediment major în asigurarea unei protecții eficiente împotriva amenințărilor cibernetice din ce în ce mai sofisticate.
„Fenomene și tehnologii precum BYOD (Bring Your Own Device), cloud, IoT pun presiune din ce în ce mai mare pe rețele și pe departamentele IT din companii. Milioane de dispozitive noi se conectează la rețea și internet în fiecare zi, iar în viitor aceste tendințe se vor amplifica. Mai mult decât atât, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă companiile în zona IT este lipsa resursei umane care poate ajuta la gestionarea acestei complexități. Cisco răspunde tuturor acestor provocări cu soluții inovatoare, care ajută companiile să parcurgă drumul de la complexitate la simplificare operațională. Soluții precum Cisco DNA Center și Cisco DNA Assurance ajută foarte mult în zona operațională, iau pulsul rețelei și sugerează metode de soluționare a problemelor. De asemenea, dezvoltăm ASIC-uri proprii programabile, pentru seria de switch-uri Catalyst 9000, de exemplu, dar și pentru alte produse Cisco, care includ componente esențiale în asigurarea securității și controlului activității operaționale, precum vizibilitate, programabilitate și proactivitate”, a declarat Dorin Pena, director general Cisco România.
Chestionați asupra numărului de dispozitive inteligente (telefon, laptop, tabletă, alte dispozitive IP) care se conectează la rețeaua din cadrul companiei, peste 26% dintre respondenți au estimat că gestionează între 100-500 de dispozitive, 15% între 500-1.000 și 18,5% între 1.000-5.000. Aproape 20% au indicat că numărul dispozitivelor este mai mic de 100, însă un procent semnificativ (19%) au precizat că la rețeaua companiei se conectează mai mult de 5.000 de dispozitive inteligente.
Nevoile de securitate cibernetică vor continua să se afle printre prioritățile IT majore ale companiilor în următorii trei ani, astfel că peste 50% dintre participanții la studiu au declarat că intenționează să achiziționeze soluții de securitate a rețelei în următoarele 12 luni sau să facă un upgrade al soluțiilor deja existente.
30% dintre managerii IT sunt interesați de achiziția unor soluții de automatizare a rețelei & telemetrie, aproape 28% dintre respondenți au menționat tehnologiile switching și/sau wireless, iar 27% au indicat soluțiile pentru data center (stocare/servere/networking).
Nivelul scăzut de conștientizare a amenințărilor de securitate în cadrul managementului companiei se reflectă și asupra bugetelor alocate departamentelor IT. Majoritatea participanților la studiu au declarat că bugetul IT al companiei în 2018 a crescut nesemnificativ (peste 30%) sau a rămas la nivelul din 2017 (37%). Aproape 8% dintre respondenți au spus că bugetul IT a scăzut în 2018, comparativ cu 2017, în timp ce 24% au declarat că a crescut semnificativ.
Sondajul a fost realizat în luna octombrie 2018 în rândul a peste 400 de specialiști IT din companii și instituții din România, prezenți la evenimentul Connect România 2018. Connect România este cea mai mare conferință dedicată soluțiilor pentru rețele de comunicații și a reunit anul acesta peste 1.300 de specialiști locali din domeniul IT&C, experți în rețelistică și factori de decizie.