Cursurile “Buticul de PR” s-au desfăşurat la IAA House şi au avut peste 400 de participanţi: manageri, specialişti de relaţii publice, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai instituţiilor de stat, jurnalişti şi studenţi.
Proiectul a cuprins 4 cursuri susţinute de Larisa Toader, Managing Director Russenart Communications în fiecare zi de miercuri a lunii iulie. Fiecare training şi-a propus să ofere informaţii concrete despre relaţia presă – specialist de relaţii publice şi posibilitatea de a pune în practică cunoştinţele însuşite. Subiectele abordate în cadrul cursurilor au avut ca bază cartea “Secretele Relaţiei cu presa – sfaturi practice şi studii de caz” şi s-au referit la pregătirea comunicatului de presă, organizarea unui eveniment de presă şi la principalele instrumente folosite în activitatea unui specialist de relaţii publice.
La fiecare curs a fost invitat să participe câte un jurnalist cu experienţă în domeniul său de activitate, pentru a prezenta o altă perspectivă asupra relaţiei specialist de relaţii publice – presă. Jurnaliştii invitaţi la prima sesiune de traininguri “Buticul de PR” au fost: Sebastian S. Eduard – Şef Departament Cultura-Mass Media Jurnalul National, Petrişor Obae – Editor Pagina de Media.ro, Ciprian Stoianovici – Director de Ştiri Radio 21, Costin Anghel – Jurnalist independent.
“Prima sesiune de traininguri gratuite “Buticul de PR” s-a bucurat de atât de mult entuziasm şi implicare din partea publicului, încât, datorită numărului mare de solicitări, a trebuit să formăm două grupe şi să repetăm primul curs în săptămâna imediat următoare pentru participanţii care s-au înscris mai târziu. Este foarte bine că tinerii sunt receptivi la aceste informaţii şi, mai ales, că au existat agenţii, instituţii sau ONG-uri care şi-au trimis juniorii la aceste cursuri. Deşi bugetul alocat de agenţia Russenart Communications acestui proiect este foarte mic, intenţionăm să continuăm “Buticul de PR” în cursul lunii august, cu o sesiune de workshop-uri detaliate despre instrumentele folosite de specialiştii de relaţii publice (buget, strategie etc.), urmând ca, în septembrie, să extindem proiectul de educare la nivelul instituţiilor de stat, astfel încât angajaţii lor să beneficieze de aceste cursuri gratuite de relaţii publice”, a declarat Larisa Toader, Managing Director Russenart Communications, Autor “Secretele Relaţiei cu presa – sfaturi practice şi studii de caz”.
Despre “Buticul de PR”
“Buticul de PR” este primul proiect educaţional care îşi propune să ofere o prezentare reală a activităţii din agenţiile şi departamentele de relaţii publice. Proiectul este iniţiat şi dezvoltat de Russenart Communications, fiind prima etapă dintr-un program educaţional mai amplu intitulat “Comunicarea pentru toti”, care si-a propus educarea tinerilor oferindu-le informatii concrete si practice despre domeniul comunicarii.
Proiectul “Buticul de PR” a debutat cu lansarea blogului cu acelasi nume, fiind urmat de lansarea primei cărţi practice de comunicare intitulată “Secretele relaţiei cu presa – sfaturi practice şi studii de caz“, prima lucrare folosită drept spaţiu publicitar.
In luna iulie, a fost derulată prima sesiune de traininguri gratuite “Buticul de PR” organizate la IAA House şi sprijinite de partenerul media al proiectului, revista Şapte Seri, urmând să continue, în cursul lunii august, cu o sesiune de workshop-uri detaliate despre instrumentele folosite de specialiştii de relaţii publice (buget, strategie etc.), şi în septembrie, cu o sesiune de traininguri gratuite oferite instituţiilor de stat.