in localitatea Cristian din judetul Brasov
● Cele 4 case vor fi construite in saptamana 23-27 septembrie 2013, in localitatea Cristian, judetul Brasov
● Beneficiarii sunt 4 familii defavorizate, sustinute de Asociatia Diaconia Ajutor International
● Valoarea proiectului finantat de Fundatia Vodafone Romania este de 110.000 Euro
In perioada 23-27 septembrie, 300 angajati ai Vodafone Romania vor participa ca voluntari intr-un proiect de constructie de case pentru 4 familii defavorizate. Proiectul este realizat de Fundatia Vodafone Romania in parteneriat cu Asociatia Diaconia Ajutor International, in localitatea Cristian din judetul Brasov, iar beneficiarii sunt 4 familii cu copii, lipsite de orice posibilitate de a avea o locuinta.
„Anul acesta, extindem programul de constructie de case inceput in 2012, in localitatea Cristian, judetul Brasov, alaturi de Asociatia Diaconia. Impreuna cu 300 de voluntari, angajati Vodafone, vom construi alte 4 case pentru 4 familii cu copii care nu isi pot permite costul unei chirii lunare, si cu atat mai mult costul unei locuinte. Pentru noi, este deja o traditie sa sustinem, in fiecare an, constructia de case sociale. Ne bucuram ca, pana in prezent, 178 de familii au primit o locuinta datorita proiectelor finantate de Fundatia Vodafone, iar peste 2000 de angajati au mers pe santier ca voluntari” a spus Florina Tanase, Director, Legal & External Affairs si membru in Board-ul Fundatiei Vodafone Romania.
Cele 4 familii beneficiare ale proiectului sunt:
Familia Stan: Alexandru (29 ani) si Heidrun Marinela (23 ani) sunt casatoriti de 4 ani si au impreuna o fetita, Alexia (2 ani). Locuiesc impreuna in beciul unei case (suprafata 30 m2) in localitatea Cristian, judetul Brasov.
Familia Neacsiu: Razvan (27 ani) si Alexandra (23 ani) sunt casatoriti de 2 ani si au impreuna doi copii: David (2 ani) si Alexia (6 ani). Locuiesc, in prezent, intr-o singura camera, cu chirie, in Rasnov, judetul Brasov.
Familia Lazar: Lucian (37 ani) si Mihaela (33 ani) sunt casatoriti de 8 ani si au impreuna trei copii, Olivia (6 ani), Ruben (4 ani) si Filip (2 ani). De-a lungul anilor au fost nevoiti sa se mute de 5 ori. Acum locuiesc intr-un spatiu improvizat, intr-o fosta hala nefolosita, impreuna cu alte 10 familii, in Sacele, judetul Brasov.
Familia Bulgaru: Ionut (30 ani) si Cristina (28 ani) sunt casatoriti de 5 ani si au impreuna doi copii: Carla (2 ani) si Nadine (1 an). Ionut provine dintr-un centru de plasament din orasul Victoria, unde a locuit de la varsta de 9 ani pana la 18 ani. Ionut si familia lui locuiesc in prezent cu chirie, intr-un apartament in Brasov si au dificulatati materiale majore.
„Ne bucura ca putem continua proiectul inceput anul trecut in localitatea Cristian, impreuna cu Fundatia Vodafone Romania: anul acesta, inca 4 familii se vor bucura de o locuinta noua, construita cu ajutorul voluntarilor. Cele 4 familii se vor alatura celorlalte 4 familii beneficiare ale proiectului din 2012, ceea ce inseamna ca in Cristian vom avea deja o comunitate formata din 8 familii cu 18 copii in total. Sunt 18 copii care vor avea nu numai o casa noua, dar mai ales o copilarie decenta si fericita”, a declarat Lucian Gog, Manager de proiect, Asociatia Diaconia Ajutor International.
Cei 300 de angajati ai Vodafone Romania care participa anul acesta in programul de voluntariat sunt din Bucuresti, Brasov si Ploiesti. Alaturi de voluntari, vor fi prezenti si membrii celor 4 familii beneficiare, precum si o echipa de specialisti in constructii. Casele vor fi in sistem duplex, dispun de suprafete de 99,60 m2 fiecare si au 3 camere. Valoarea totala a proiectului este de 110.000 Euro. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit, in total, peste 1.280.000 de Euro in constructia de case.
Fundatia Vodafone Romania a inceput constructia de case pentru familii nevoiase in 2007, cand angajatii Vodafone au renovat un bloc abandonat in Pitesti, unde locuiau 11 familii. In 2008, Fundatia Vodafone a construit 10 case pentru familii sarace din Cluj, iar in 2009, a sprijiinit financiar si cu voluntari constructia a 43 de case in judetele Arges, Bacau, Bihor, Cluj-Napoca, Dolj, Neamt, Prahova, Timis si Suceava. Un an mai tarziu, santierul s-a mutat in zona Moldovei, unde au fost ajutate familiile sinistrate in urma inundatiilor. In acea perioada, Fundatia Vodafone a renovat 80 de case in Bacau, Botosani si Dorohoi si a construit o scoala pentru clasele I-VIII, afectata de inundatii, in comuna Ibanesti din judetul Botosani. In 2011, Fundatia a construit alte 9 case pentru familii sarace din Baltesti, judetul Prahova, punand astfel bazele unei comunitati intregi, care acum beneficiaza de locuinte decente. In 2012, Fundatia Vodafone Romania a construit 4 case in Cristian, judetul Brasov, si alte 4 case in Preajba, judetul Dolj. Mai multe detalii despre proiectele de voluntariat desfasurate de Fundatia Vodafone se gasesc pe www.fundatia-vodafone.ro.
Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998. In cei 15 ani de activitate, Fundatia Vodafone Romania a finantat peste 700 de programe in beneficiul copiilor, batranilor, persoanelor defavorizate, cu dizabilitati si al victimelor calamitatilor naturale. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit peste 15 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro sau www.facebook.com/fundatiavodafone.
Asociatia Diaconia Ajutor International este o organizatie umanitar crestina care acorda asistenta copiilor, familiilor sau persoanelor aflate in dificultate indiferent de etnie sau religie. Diaconia Ajutor International Romania a fost infiintata in anul 1990. La inceput, principala activitate era oferirea de diverse ajutoare populatiei aflate in mari nevoi, prin actiuni de salvare de vieti si constructii de case in urma dezastrelor, acordarea de ajutor medical si alte actiuni de prim-ajutor. In prezent, proiectele organizatiei se axeaza pe educarea copiilor defavorizati, printr-o dezvoltare armonioasa a fiecarui copil in parte. Mai multe detalii pe www.diaconia.info.