După spectacolul cu musicalul “ALADIN”, de la Sibiu, în cadrul SIBIU OPERA FEST (22 septembrie a.c.), după lansarea în premieră a celor două evenimente dedicate Şcolilor speciale şi Caselor de copii – Festivalul Cântecului care face minuni şi Gala Hiturilor – Buzău, 25 septembrie a.c., agenda Teatrului Stela Popescu a marcat Inaugarea oficială a instituţiei, la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, pe 9 octombrie a.c., cu spectacolul care a fost prezentat şi la avanpremiera din luna iunie, popularul “ALADIN”.
Apoi, la cererea publicului, Teatrul a prezentat la Râmnicu Vâlcea, în cadrul RÂMNIC INTER FEST (10-11 octombrie) şi la Constanţa (17 octombrie), alte patru reprezentaţii cu musicalul “ALADIN”.
În concluzie, în perioada 22 septembrie – 17 octombrie a.c., Teatrul Stela Popescu a oferit copiilor şi tinerilor din Capitală şi din ţară 8 spectacole de mare succes, aplaudate de peste 3.500 de mici melomani!
Ce urmează? Intense pregătiri asistate, direcţionate de către coregraful Ştefan Soare – pentru turnee şi feerii folclorice în ţară şi în lume, stagiunea curentă a lunii noiembrie – cu spectacolul ALADIN, Stela Popescu fiind în rolul Mamei, cu săli arhipline – după cum sunt cererile, lansarea premierelor “România Ţară magică“ – în preajma Zilei Naţionale a României şi Gala personajelor „De la Chiriţa la Harap Alb”. Vor fi rulate în continuare la Casele de copii, la şcolile speciale, cele două evenimente cu puternică încărcătură emoţională: Festivalul Cântecului care face minuni şi Secretele Hiturilor.
O agendă a Teatrului Stela Popescu care propune, deci, 6 premiere în această primă parte a stagiunii 2016-2017, o agendă care se bucură de entuziasmul miilor de copii, sălile în care joacă – în general de 700-800 de locuri – fiind arhipline. Iată, de fapt, oglinda popularităţii acestui tânăr şi performant ansamblu. Iar filmele surprind nu numai ovaţiile, participarea întregii audienţe, dar şi marile „bătălii” din finalul evenimentelor, când toată suflarea vrea să obţină autografe de la vedete.