Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai importante proiecte educative marca Radio România, s-a desfășurat pentru al cincilea an școlar consecutiv în școlile românești, grație unui parteneriat Radio România – Ministerul Educației Naționale, derulat începând cu anul 2014.
Proiectul urmărește familiarizarea elevilor cu valorile muzicii clasice în mod practic, prin audiția efectivă, în completarea cunoștințelor teoretice propuse de programa școlară. Iar interesul elevilor și al profesorilor față de proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” a crescut, conform raportărilor puse la dispoziție de inspectoratele școlare: în anul școlar 2014-2015, la proiect au participat 120.000 elevi, în anul școlar 2015-2016, 145.000 elevi, în anul școlar 2016-2017, 165.000 de copii, în anul școlar 2017-2018, 210.000 de elevi, iar în anul școlar 2018-2019, peste 220.000 elevi. Fișierele audio au fost ascultate de elevii din toate ciclurile de învățământ preuniversitar în orele de muzică, de arte, de dirigenție sau în pauzele dintre ore.
Pe parcursul anului școlar 2018-2019, Radio România Muzical a pus la dispoziția școlilor și liceelor din România, prin inspectoratele din fiecare județ, 46 lucrări din muzica clasică, însoțite de scurte explicații pe înțelesul copiilor. Proiectul a avut și o componentă activă pentru elevi, sub forma unui concurs derulat pe site-ul proiectului (www.romania-muzical.ro/5minute). Pe parcursul a 23 de săptămâni, între octombrie 2018 și iunie 2019, Radio România Muzical a premiat din copiii care au răspuns corect la cele două întrebări săptămânale referitoare la lucrările muzicale ascultate în cadrul proiectului. În total s-au oferit 250 premii constând în CD-uri oferite de sponsorul concursului, Universal Music România și un partener, Institutul Polonez. Săptămânal, s-au primit, în medie, 1760 de răspunsuri corecte la concursul organizat sub egida proiectului.
De asemenea, a fost organizată a patra ediție a Concursului Național “Ascultă 5 minute de muzică clasică”, cu două secțiuni, pentru clasele primare și gimnaziale de desene inspirate de muzica clasică.În concurs au fost înscrise peste 400 de desene. Valoarea totală a premiilor a fost în valoare de 3.000 de lei, constând în cărți oferite de Humanitas Junior și CD-uri puse la dispoziție de Universal Music România.
“Ascultă 5 minute de muzică clasică” înseamnă și audiția muzicii clasice în spații neconvenționale, în lunile martie și octombrie ale fiecărui an. În 2019, partenerii proiectului sunt: Cora, Carrefour, Mega Image, Dedeman, Metro, Mobexpert, ParkLake Shopping Center, Băneasa Shopping City, Pitești Mall, Arena Mall, Hello Shopping Park, Gold Plaza, Iulius Mall, Palas Mall, CRH România, PWV România, Castelul Bran, Librăriile Humanitas, Raiffeisen Bank, Mood Media.
Declarații ale elevilor
„Nu ştiam mai nimic despre muzica clasică, dar am constatat că poate fi încântătoare.”
„Proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” este lăudabil. El oferă copiilor și tinerilor oportunitatea de a veni în contact cu mari compozitori, cu creațiile acestora. Mulțumim Radio România Muzical!”
“E importantă muzica clasică. Îţi dă un sentiment de linişte.”
“E important să asculți muzică clasică, pentru că îţi dezvoltă cunoştinţele. Descoperi şi alt stil de muzică, care s-ar putea să-ţi placă.”
“Explicaţiile au fost foarte utile”.
“Cu siguranţă acest program nu ar găsi un teren favorabil dacă nu ar fi atât de bine pus la punct din punctul de vedere al selecţiei lucrărilor muzicale, al valorificării lor prin intermediul unor solişti de talie şi de reputaţie internaţională şi, n-aş lăsa pe ultimul loc, comentariul care vine să completeze ceea ce ne-a spus muzica.”
“Muzica este, într-un fel, liniştire sufletească; te ajută să fii mai liniştit. Muzica ocupă un loc foarte important pentru noi, pentru că avem atâtea lecţii de făcut, obosim foarte uşor, avem teze, lucrări… şi-n acelaşi timp, o oră pe săptămână de muzică cred că este destul de bună.”
Declarații ale profesorilor
“Salut această iniţiativă a postului Radio România Muzical şi consider că această iniţiativă vine în ajutorul nostru, ca profesori de educaţie muzicală, în primul rând prin asigurarea unui material de calitate în ceea ce priveşte muzica clasică, dar nu în ultimul rând şi asigurarea unei descrieri foarte deosebite a lucrărilor prezentate în cadrul acestor audiţii. Mi-a plăcut abordarea stilurilor de muzică – foarte variate, din toate epocile istoriei muzicii şi, în al doilea rând, prezentarea acestor piese e succintă, este la obiect şi cred că merge exact pe fixarea cunoştinţelor, mai ales că reuşeşte să capteze foarte bine atenţia elevului prin concursuri.”
“Am făcut-o cu gândul la copiii de la clasa unde sunt eu dirigintă. Şi, ulterior, ocupându-mă şi de toate proiectele care se derulează în şcoală, le-am spus şi colegelor mele, pentru că nu mai făcusem această activitate cu ei până acum. Din ce îi cunosc eu, mă gândeam că nu ascultă muzică clasică acasă şi-atunci m-am gândit să încerc să-i apropii de anumite valori pe care cred eu că le transmite acest gen muzical. Cred că proiectul a fost util.”
“Proiectul a fost o idee extraordinară. În primul rând, noi avem nevoie de foarte multe instrumente care să ne ajute pe noi să obişnuim copilul să asculte muzică. Pentru noi, sincer, a fost mană cerească să avem la dispoziţie în primul rând o bază materială – audiţiile acestea pe care ni le-aţi oferit şi pe care noi am putut să le folosim în fiecare oră chiar şi, bineînţeles, acele explicaţii pentru audiţii, care i-au făcut pe copii să înţeleagă mult mai bine ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în muzică.”
Cristina Comandașu (Radio România Muzical), coordonatoarea proiectului: “Nu cred în ideea destul de vehiculată că actul cultural autentic nu-și mai găsește locul între preocupările generației tinere de astăzi; cred cu tărie că cei mici sunt exact așa cum îi creștem noi, cei mari. Muzică clasică nu este doar un moft, ci o expresie a unei întregi civilizații, Reperul într-o lume sonoră din ce în ce mai alambicată. De aceea, este esențial ca cei mici să ajungă să cunoască acest reper nu doar învățând despre portative, diezi și tonalități, ci ascultând efectiv muzica, deschizându-se astfel spre un univers în care, ei înșiși mărturisesc, găsesc relaxare, liniște sau pur și simplu, altceva decât cotidianul. De aceea mă bucur că proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” are ecouri pozitive în școli. Și sunt recunoscătoare față de profesorii și inspectorii care s-au implicat; fără munca lor, și eforturile mele de a selecta, comenta și comunica piesele din proiect, ar fi fost inutile.”