Concursul „60 de ceasuri în 60 de secunde” continuă. Şi aseară echipa show-ului de la Antena 1a pus în joc 60 de ceasuri pentru telespectatorii fideli emisiunii lui Dan Negru. În doar două ore, perioada de desfăşurare a concursului, 2063 de români s-au înscris pe site.
Concurenţii de la “Câştigi în 60 de secunde” au demonstrat pe parcursul timpului că pot fi învingători şi că îndemânarea poate transforma oameni obişnuiţi în campioni! De luna trecută, cel mai tare gameshow din lume îşi premiază şi telespectatorii! Nu sunt necesare antrenamente, nici deplasări la Bucureşti în platoul emisiunii, nici momente de tensiune maximă. Mecanismul este simplu: orice telespectator poate câştiga doar accesând site-ul www.castigiin60desecunde.a1.ro şi răspunzând corect, în 60 de secunde, la trei întrebări.
Telespectatorii au fost, se pare, încântaţi de propunerea Antenei 1. Numai aseară, pe parcursul a două ore, 2063 de români s-au înscris în concurs sau, altfel spus, 34 de români s-au luptat pentru un ceas „Caştigi în 60 de secunde”.
În fiecare miercuri, după ora 22:00, telespectatorii vor avea posibilitatea să intre în tragerea la sorţi pentru câştigarea unuia dintre cele 60 de ceasuri oferite în acea zi. Înainte însă participanţii trebuie să răspundă corect, în 60 de secunde la trei întrebări. Întrebările vor face referire la subiecte din cursul emisiunii difuzate în miercurea respectivă şi se vor posta pe site-ul www.castigiin60desecunde.a1.ro imediat după finalul ediţiei. O persoană poate participa la concurs printr-o singură înscriere pe săptămână. Concursul “60 de ceasuri in 60 de secunde” se va desfăşura în fiecare miercuri până la finalul acestui sezon al emisiunii “Câştigi în 60 de secunde” şi în total se vor oferi 600 de ceasuri.