Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, instituţie cu atribuţii şi în perfecţionarea profesională a personalului din administraţia publică, informează că în perioada februarie-martie 2011 a organizat un număr de 6 programe de perfecţionare care au reunit aproximativ 200 de participanţi.
Ţinând cont de noile schimbări legislative survenite, ANFP a adaptat oferta de programe în funcţie de nevoile de formare şi perfecţionare ale funcţionarilor publici, dar şi ale personalului contractual, organizând programe de perfecţionare în domeniile: salarizarea şi reîncadrarea personalului în administraţia publică, managementul achiziţiilor publice, managementul resurselor umane.
De asemenea, ANFP are în curs de organizare programe de perfecţionare profesională furnizate la cererea instituţiilor şi autorităţilor publice, în acord cu nevoile instituţionale specifice ale acestora, printre care: managementul documentelor în cadrul instituţiilor publice şi salarizarea şi reîncadrarea în administraţia publică.
Programele oferite cuprind elemente teoretice şi practice îmbinate profesionist, folosind cele mai moderne abordări pentru educaţia profesională a adulţilor: prezentări, dezbateri, discuţii interactive, studii de caz, implicarea dinamică a tuturor participanţilor, utilizarea de exemple practice.
Formarea profesională este asigurată de cadre universitare, practicieni şi experţi cu abilităţi şi competenţe recunoscute în domeniile de referinţă, ceea ce va permite beneficiarilor să-şi dezvolte aptitudini şi competenţe cu aplicabilitate în activităţile curente.
Pentru perioada imediat următoare sunt în pregătire noi programe de prefecţionare, cu tematici precum: managementul investiţiilor publice, descentralizarea administraţiei şi finanţarea prin bugetele locale, managementul de proiect şi fonduri structurale, audit public intern, managementul funcţiei publice şi cariera funcţionarului public, comunicare şi etică în funcţia publică.
Oferta detaliată cuprinzând descrierea fiecărui program, fişa de înscriere, precum şi alte informaţii suplimentare referitoare la programele de perfecţionare oferite de ANFP pot fi consultate accesând website-ul ANFP www.anfp.gov.ro, secţiunea Programe de perfecţionare, sau solicitate la adresa formare.perfecţionare@anfp.gov.ro.
“Perfecţionarea şi formarea continuă a resurselor umane din administraţia publică este şi va fi prioritatea Agenţiei. Oferta noastră de programe este adaptată nevoilor administraţiei publice româneşti şi proiectată în acord cu cele mai recente modificări ale legislaţiei specifice, de aceea, îi invităm pe factorii de decizie din instituţiile publice să investească în capitalul uman de care dispun”, a precizat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.