EuroGsm, cel mai mare partener de retail al Orange România, a susţinut timp de două săptămâni o campanie pe Facebook pentru aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea companiei. Campania „EuroGsm – 15 ani de comunicare” a fost primul concurs al companiei desfăşurat într-un mod integrat, atât în mediul online, cât şi în cel offline, şi a generat aproximativ 4.000 de fani noi pe pagina de Facebook a EuroGsm, peste 2.800 dintre aceştia participând efectiv la competiţie.
“Organizarea unui concurs desfăşurat atât în mediul online, cât şi în mediul offline, a fost o experienţă plăcută, dar în acelaşi timp solicitantă, provocarea cea mai mare fiind impulsionarea publicului pentru acţiuni care nu s-au desfăşurat exclusiv în faţa calculatorului. Cu toate acestea, am fost plăcut impresionaţi de numărul mare de fani care au prins gustul aventurii alături de noi, competiţia generând o creştere cu 35% a numărului de simpatizanţi ai companiei pe Facebook”, a declarat Cristina Szabo, Marketing Manager EuroGsm.
Campania aniversară desfăşurată de EuroGsm a stat sub semnul nostalgiei iar ideea centrală a fost descoperirea telefoanelor mobile care au făcut istorie în ultimii 15 ani. Concursul s-a desfăşurat prin intermediul unui aplicații specifice dezvoltate de companie care le dezvăluia fanilor EuroGsm anumite locaţii din mai multe oraşe, unde au fost postate afişe reprezentând telefoane de colecție. Punctele câştigătoare erau acordate după ce concurenţii descopereau, fotografiau și încărcau pozele cu afişele respective în aplicația de pe Facebook, acesta înregistrând un număr total de 21.538 vizualizări. Premiile treasure-hunting-ului au constat într-un Samsung Galaxy Note, 11 căni termos și trei Gift Carduri EuroGsm în valoare de câte 100 lei.
EuroGsm a mai organizat în trecut alte patru concursuri pe Facebook, două dintre acestea fiind derulate prin intermediul altor aplicații specifice dezvoltate de companie. Pe viitor, EuroGsm intenţionează să varieze următoarele concursuri, la cele de tip tag, comment sau share.
“Un aport însemnat din bugetul destinat promovării va fi direcţionat către mediul online, zona în care se concentrează un număr însemnat din publicul nostru ţintă, un mediu care ne permite deopotrivă să fim mai flexibili şi mai degajaţi în modul de a comunica”, a adăugat Cristina Szabo.
Planul de promovare în social media al EuroGsm pentru anul în curs vizează creşterea numărului de fani pe pagina oficială de Facebook şi a gradului de interacţiune cu aceştia, fiind de dorit ca minimum 10% dintre simpatizanţii EuroGsm să se implice activ într-un dialog cu membrii companiei. Spre exemplu, pe perioada campaniei „EuroGsm – 15 ani în comunicare”, compania a reuşit să interacţioneze cu aproximativ 20% dintre fanii EuroGsm prezenţi pe Facebook, în timp ce peste 280.000 de utilizatori ai reţelei sociale au auzit de concursul desfăşurat de cel mai mare partener de retail al Orange România.
„Pe lângă toate aceste aspecte pozitive trebuie avute în vedere însă şi riscurile pe care le implică desfăşurarea concursurilor pe Facebook, printre acestea numărându-se în special tentativele de fraudă. Acest lucru impune o mai mare vigilenţă din partea noastră, atât la nivel organizatoric, cât şi legislativ. Dorim să le oferim fanilor noştri şansa la o competiţie echitabilă şi transparentă” , a continuat Cristina Szabo.
Potrivit acesteia, o altă dificultate în realizarea concursurilor pe Facebook o reprezintă şi reticenţa utilizatorilor de a participa la acţiuni care se desfăşoară şi în mediul offline, nu doar pe internet. Acest aspect se datorează deopotrivă obişnuinţei utilizatorilor de a participa la concursuri cu mecanisme mult mai facile, dar şi datorită energiei şi timpului pe care îl solicită implicarea într-un treasure-hunting.