Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste 170 de cadouri de lux pot fi adjudecate in cadrul licitatiei AraArt numarul 27

Miercuri, 9 decembrie, AraArt organizează o licitație cu peste 170 de lucrări de artă plastică și decorativă printre care se numără tablouri ale celor mai apreciați pictori români, dintre care menționăm: Nicolae Tonitza (3 lucrări), Nicolae Dărăscu (5 lucrări), Ion Țuculescu (3 lucrări), Ștefan Luchian (5 lucrări), Nicolae Grigorescu (1 lucrare), Nicolae Vermont (4 lucrări), Corneliu Baba (2 lucrări). De asemenea, în spiritul Sărbătorilor de iarnă, se va organiza o mini licitație de autor unde 14 lucrări semnate de Jean Cheller cu tema peisaje de iarnă urbane vor putea fi adjudecate de colecționarii de artă și iubitorii de frumos.

Nicolae Tonitza, aflat în topul AraArt al celor mai bine vânduți pictori români, este prezent în cadrul licitației numărul 27 cu mai multe lucrări. Remarcabile ca desen și armonii sunt compozițiile cu copii, care i-au atestat reputația de pictor al copiilor cu ochi privind galeș. Capetele lor bucălate sunt savuros pictate din moliciuni de tușe și frăgezimi de ton, figurile răsărind din rotunjimi de formă fără accente, cu două puncte în loc de ochi, care par a se deschide pentru prima oară, exprimând uimirea și inocența. O lucrare care surprinde universul copilăriei artistului este „Joaca”, evaluată de specialiștii AraArt la prețul de 11.000 euro.

Lucrarea „Hanul Tătăresc” cu prețul de plecare de 18.000 euro se înscrie în categoria lucrărilor ce înfățișează itinerariul dobrogean al lui Nicolae Tonitza. Creațiile plastice pot fi asemuite unor vederi artistice prin care se poate reconstitui chipul de altădată al Constanței, Mangaliei sau al Balcicului. Hanul tătăresc este pictat în lumina soarelui dobrogean, cu o notă exotică specifică locului, asemeni cafenelelor, cimitirelor, locuitorilor, caselor albe, geamiei sau bragageriei prezente în alte lucrări.

Din licitație face parte și lucrarea „Calea Regală” a lui Nicolae Dărăscu. Este de remarcat preferința pictorului de a privi peisajul urban aproape întotdeauna de sus, culoarea îndeplinind funcția de constructor al perspectivei și al planurilor. „Calea Regală” este comparabilă ca valoare artistică cu lucrarea „Casa Capșa”, vândută de AraArt în licitația numărul 24. Tabloul are prețul de plecare de 12.000 euro.

Ion Țuculescu, recunoscut postum drept unul dintre marii pictori europeni ai epocii postbelice, este prezent în licitația AraArt numărul 27 cu lucrarea „Mahalaua Lizeanu”, evaluată la prețul de 10.000 euro. Arta a fost resimțită de Țuculescu ca o necesitate de expresie, el reîntorcându-se la pictură după o lungă întrerupere, perioadă în care s-a dedicat exclusiv studiilor de biologie și medicină. Adevăratele dimensiuni ale operei lui s-au arătat abia în anii când nu mai expunea, claustrat fiind în locuința din strada Lizeanu, unde materia plastică avea să se cristalizeze pesimist.

Lucrarea „Ulcica cu liliac” semnată de Octav Băncilă poate fi adjudecată pornind de la prețul de 7.500 euro. Valoarea creației artistului este descrisă atât de bine de pictorul Francisc Șirato: „Spectacolul luminii vizibile pentru Octav Băncilă (1872-1944) începe la culoare. Valoarea integrală a picturii dlui. Băncilă aici o găsim. E un pictor în sensul propriu al cuvântului… Culoarea e zdrobită cu turbare… Galbenul, mai ales galbenul, roșul, albastrul, verdele construiesc armonii puternice cu sonorități maxime, strigătoare, primitive și barbare.”

O altă capodoperă, de data aceasta semnată de Ștefan Luchian este lucrarea „Anemone” evaluată la prețul de 40.000 euro. Suferința din ce în ce mai mare pricinuită de boală a declanșat maximă concentrare din partea artistului, petrecând ore întregi în atelierul său de creație. Înclinația sa firească înspre culoare, capacitatea de a surprinde detaliile semnificative, dar și simțul său decorativ, au căpătat în lucrarea „Anemone” intensitatea aceea dramatică care și astăzi uimește.

De asemenea, lucrarea „Casă țărănească în câmp” semnată de Ștefan Luchian este o creație din perioada de formare a artistului. Luchian și-a exprimat admirația pentru simplitatea tratării temelor rustice și pentru firescul compozițiilor lui Nicolae Grigorescu, uneori prin apropierea

prudentă, alteori decisivă de maniera de expresie a acestuia. Nu face excepție lucrarea prezentă în cadrul licitației dinaintea sărbătorilor de iarnă, evaluată la prețul de 11.000 euro.

Din licitația AraArt numărul 27 nu lipsește Nicolae Grigorescu cu una dintre lucrările care cinstesc peisajul ludic al zonei rurale. „Care cu boi” evaluată la prețul de 14.000 euro este o adevărată monografie a satului românesc.

Expoziția care anticipează Licitația este deschisă colecționarilor și iubitorilor de artă la Casa Capșa – Sala de Marmură în perioada 8-9 decembrie, între orele 11 și 19. Licitația va avea loc pe data de 9 decembrie, ora 19:30.

Celalalte lucrări şi detaliile tehnice sunt disponibile pe site-ul Galeriei de Artă şi Casei de Licitaţii AraArt, www.araart.ro.

Bucuresti, 08.12.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.