Festivalul continuă până pe 4 august
Ieri s-a dat startul celei de-a treia ediții a „Film în Sat” de la Peștișani, jud. Gorj, locul în care a luat naștere festivalul care își propune să re-aducă arta și cultura înapoi la sat. Imaginat de actorul Cuzin Toma chiar în localitatea în care a copilărit, „Film în Sat” își propune să prezinte atât spectatorilor din mediul rural, cât și vizitatorilor care vin special pentru eveniment, șase zile de activități culturale și cu invitați de seamă: proiecții de filme românești și întâlniri cu echipele acestora, concerte, spectacole de teatru și ateliere de creație, toate cu intrarea liberă.
În prima de zi de festival, peste 1500 de participanți s-au putut bucura de o sesiune de jam session, de un concert cu celebrul Taraf de Caliu și de proiecții de film – premiera în România a scurtmetrajului „Document 56”, scris și regizat de Christopher Landry, în prezența regizorului, și „Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu, cu prezența actorilor Alex Calangiu, Andreea Grămoșteanu și Cuzin Toma. Ambele filme au fost prezentate de echipe și de criticul de film și curatorul „Film în Sat”, Irina Margareta Nistor.
Festivalul continuă până duminică, pe 4 august, iar arta în toate formele ei va poposi în bătătură.
Avanpremieră națională, alături de succese deja clasice ale noului val de cinematografie românească
Joi, pe 1 august, va avea loc în prezența echipei proiecția filmului Moromeții 3, r. Stere Gulea, cu: Alex Călin, Horațiu Mălăele, Mara Bugarin, Olimpia Melinte, Iulian Postelnicu.
Moromeții 3 continuă povestea lui Niculae, fiul cel mic al lui Moromete, devenit în anii ’50 un tânăr scriitor apreciat, care își trăiește viața și poveștile complicate de amor într-o atmosferă încărcată, viciată de suspiciune. Regulile ideologice sunt stricte, scriitorii sunt chemați să susțină linia partidului, să scrie despre avantajele și bunăstarea noii lumi. Niculae e pus în fața unei alegeri: dacă e parte din sistem va fi răsplătit, dar dacă nu, poate plăti cu libertatea și va fi tras pe linie moartă.
Celelalte seri de festival aduc publicului filme românești îndrăgite, de neratat sau de re-văzut pe marele ecran din aer liber:
Miercuri, 31 iulie – La drum cu tata, r. Anca Miruna Lăzărescu, cu: Răzvan Enciu, Ovidiu Schumacher, Alexandru Mărgineanu.
Arad, 1968: Frații Mihai și Emil, de origine româno-germană, au un singur lucru în comun: îngrijorarea pe care o simt față de tatăl lor bolnav. Mihai, fratele mai mare, pare să se fi împăcat cu soarta în România ceaușistă, unde este medic și, cu inima îndoită, informator al securității. Emil, însă, luptă cu înfocare împotriva amprentelor staliniste, intrând astfel în situații din care numai prudența fratelui său mai mare îl poate salva. Într-o zi, sosește vestea că tatăl lor poate fi operat la Dresda. Ne aflăm însă în anul 1968, iar ei întâlnesc în calea lor spre destinație tancurile care aveau să fie implicate în Primăvara de la Praga.
Vineri, 2 august – Visul, r. Cătălin Saizescu, cu: Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Serghei Mizil, Gloria Găitan.
Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Cătălin Saizescu, după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, este o comedie în care visul unui actor de provincie pare să se năruie, în timp ce visurile celor din jur, sau ale deținuților cu care ajunge să pună în scenă un spectacol de teatru, par să se apropie tot mai mult de îndeplinire. Alex e un artist ocolit de succes, înlănțuit într-o relație amoroasă căzută în ruină. Trimis la un penitenciar de maximă siguranță să regizeze o piesă de teatru, alege o scenă din „Visul unei nopți de vară”, a marelui Shakespeare. În fața eforturilor hoților semianalfabeți de a-și depăși limitele, Alex realizează că este prizonier în propria viață. La rândul lor, deținuții fac totul pentru a fi selectionati în cadrul Festivalului de teatru de penitenciar, știind că fiecare scenă are o trapă prin care ar putea evada.
Sâmbătă, 3 august – Nesfârșit (California Dreamin’), r. Cristian Nemescu, cu: Răzvan Vasilescu, Maria Dinulescu, Armand Assante.
1999, în timpul războiului din Iugoslavia. Într-o mică așezare românească, Doiaru (Răzvan Vasilescu), un șef de gară și în același timp baron local, oprește un tren NATO cu echipament militar păzit de soldați americani, care traversează România fără acte de transport, dar având aprobarea verbală a guvernului român. Sosirea americanilor scoate din amorțeală mica așezare, care ține să le dovedească musafirilor proverbiala ospitalitate românească.
Muzică de meditat, de dansat și de iubit
Vineri, pe 2 august, publicul se poate bucura de un concert în care Damian Drăghici prezintă un proiect lansat în 2022 – Meditații Lăutărești, ce cuprinde moștenirea și meșteșugul a zeci de ani de căutare, muncă și dezvoltare continuă artistică ale artistului.
“
Meditații Lăutărești reprezintă focul și ardoarea muzicii tradiționale lăutărești, atinsă de rădăcina meditativă a înțelepciunii arhaice a muzicii vechi.“
Damian îmbină aspecte sonore de rezonanță meditativă, introduce brilianța sa la nai și reinterpretează melodiile lăutărești celebre. Meditații Lăutărești aduce în prim plan piesele vechi, de baștină ale lăutarilor celebri români, care își cântau inima și viața. Printre acestea se numără “Șaraiman”, “Lume, lume”, “Sunt vagabondul vieții mele”, “Ileană, Ileană” și “La Ciolpani”.
Seara de sâmbătă aduce un concert Mădălina Pavăl Orchestra, proiect inițiat de Mădălina Pavăl, o artistă multidisciplinară care își exprimă creativitatea prin muzică și diverse proiecte artistice, împreună cu Alexei Țurcan, un producător și compozitor talentat, iar împreună explorează și reinventează texturile muzicale clasice. Folosind instrumente precum quintetul de coarde, harpa și flautul, împreună cu ritmurile de dans și forța tribală a muzicii alternative, grupul oferă o fuziune vibrantă, pe care unii o pot numi world music, dar care pentru Mădălina și Alexei este o experiență care evocă rădăcinile culturale și geografice ale României – bucovineană, moldovenească, sud- dunăreană și balcanică.
Miercuri seara, scena va fi acaparată de The Groovy Bastards, o trupă cu o energie contagioasă și o combinație eclectică de stiluri muzicale. Cu Ioana Vișinescu la voce, Andrei Bălașa la chitară, Theo Ionescu la tobe și Masha Enache la bass, aceștia au un sound atipic, care îmbină elemente din funk, rock, progressive, jazz, R&B și hip-hop. Semnătura lor constă în performanța live aparte, personalitățile colorate ale membrilor și stilul „fresh”, transpus în compoziții proprii.
Seara de joi se anunță la fel de eclectică, alături de Taraf Flamenco, o trupă unică în lume, care interpretează vechea muzică a Bucureștiului în ritmuri de lăutarie și flamenco. În 2022, la București, s-au reunit muzicieni din România și Argentina, în jurul unui repertoriu care împletește muzici spaniole, lăutărești și romanțe din vechiul București. Cu instrumente de la vioară și țambal, la cajon și chitară spaniolă, o solistă cu o voce care amintește de tânăra Maria Tănase (Ioana Tătărușanu) și un muzician argentinian (Lucas Molina), Taraf Flamenco zguduie granițele dintre muzicile lumii și creează o atmosferă ca la Buenos Aires, Sevilla, și Bucureștii secolului trecut, propunându-și să transforme scena festivalului într-o punte ce unește organic mai multe culturi care ajung să se exprime într-o limbă comună.
Teatru, jam sessions, recitaluri muzicale și multe ateliere de creației
Ultima zi de festival este dedicată teatrului, iar spectacolul care va putea vizionat în sala de festivități a Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși Peștișani este Doamne ferește, r. Lia Bugnar.
“E un privilegiu să pornești un spectacol de la actorii pe care (alt privilegiu) i-ai ales. Cred în actori mai mult decât în oricare altă componentă a unui spectacol. Pentru ei vine omul la teatru. Nu pentru scriitură, regie sau decor. Liliana Pană, Irina Rădulescu, Oana Pușcatu, Grigore Marin și Toma Cuzin mi-au dat povestea pe care o spunem în Doamne ferește! I-am văzut și am știut ce trebuie să scriu. N-am să vă mint, e ca în toate piesele mele, o poveste despre iubire. Neîncadrabilă în comedie sau dramă, pentru că râsul se amestecă indisciplinat cu nodul în gât. Cinci oameni care vor să fie iubiți vă spun povestea lor și Doamne ferește! să nu veniți la spectacol. Ar fi o pierdere și pentru voi, și pentru noi.”
În fiecare zi de festival vor avea loc ateliere de creație pentru micii participanți: teatru cu actrița Lulu Trăsnea și cu actorul Alexandru Mărgineanu, percuție cu muzicianul Emi Ionescu, magie cu Magitot, pictură și cusături cu Cristina Toma (Cuzina) dar și recitaluri muzicale și jam sessions cu muzicianul iranian Amir Heidarkhodaee, DJ Vasile, Marin Grigore (actor cunoscut pentru rolurile din Las Fierbinți, R.M.N., #dogpoopgirl, Sieranevada), Augustin Pop (Popy) și petreceri până târziu în noapte cu DJ Livio, DJ Vasile și Zona Liberă.
Programul complet al evenimentelor de la Peștișani este disponibil pe https://filminsat.ro/.
După succesul remarcabil al primei ediții din 2022, care a avut loc în Peștișani (Gorj) și Dolhasca (Suceava), atrăgând peste 7.000 de participanți, festivalul „Film în Sat” a revenit în 2023 cu patru evenimente de amploare. Anul trecut, festivalul a poposit la Islaz (Teleorman), Cernătești (Dolj), Peștișani (Gorj) și Murighiol (Tulcea), aducând filme și diverse forme de artă în fața unui public de peste 15.000 de persoane.
Sub conceptul „Film în Sat”, evenimentele au reușit să pună pe harta turistică și culturală a României șase localități rurale, iar comuna Peștișani a fost oficial declarată stațiune turistică începând cu a doua ediție a festivalului.
Ne puteți urmări pe Facebook, Instagram și YouTube.
Organizator: Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Daca eu pot, poți și tu”.
Parteneri: Consiliul Județean Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Primăria Peștișani, Consiliul Local Peștișani.
Sponsori: Frame Film, Meva Concept,
Vazut de: Radio Guerrilla.
Parteneri media: Bookhub, Cărturești, Cinefan, Discover Peștișani, filme-carti.ro, Happening, IQads, Liternet, MovieNews, Observator Cultural, Radio România Oltenia, Rasfoiala, Revista BIZ, Revista Film, Revista Golan, Scena9, Spotmedia, The Institute, Ziarul Metropolis, Zile si Nopți.