Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Peste 150.000 puieti plantati

in intreaga Romanie, in cea mai mare actiune de impadurire din tara noastra, pe baza de voluntariat

Pe 14 noiembrie, „Plantăm fapte bune în România” – inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat, creată de Asociația EcoAssist din București și susținută în comunicare de Sony Pictures Television Networks, prin proiectul CSR Imaginează-ți asta! – a demarat cea mai amplă acțiune de împădurire din România, pe bază de voluntariat: 9.000 voluntari au plantat peste 150.000 puieți în 14 județe, conform datelor preliminare.

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a fost partenerul instituţional al acestui demers amplu, prin care peste 150.000 copăcei au fost plantaţi pe terenuri publice neproductive. Aceștia vor fi îngrijiţi pe o perioadă mai mulți ani, până la atingerea maturității. 72.000 de puieți rămași vor fi plantați în săptămâna următoare, iar peste 800.000 de puieți din partea Ministerului Mediului, prin intermediul R.N.P. – ROMSILVA vor fi alocați pentru plantare în perioada următoare.

Alături de eforturile de împădurire cu voluntari din România, se adaugă eforturile celor aproximativ 400 de voluntari din Republica Moldova, care, în Chișinău, localitatea Bubuieci, au plantat 10.000 puieți pe 5 hectare. De asemenea, în acțiunile independente de plantare au fost implicați peste 300 de voluntari, ce au plantat peste 6.000 de puieți.

„Plantăm fapte bune în România” a fost un proiect comunicat de AXN, prin inițiativa globală Sony Imaginează-ți asta! Campania internațională de CSR se desfășoară în rețeaua proprie Sony Pictures Television Networks, în 177 țări, implicând telespectatorii în soluționarea unor probleme de mediu. Imaginează-ți asta! aduce mesaje locale pe toate televiziunile Sony Pictures Television Networks: AXN, Sony Channel, Sony One, AXN Black, AXN White, Sony PIX HD, Sony SIX HD, AXN Sci-Fi, AXN Mystery, Animax, Sony Sci-Fi, Sony Movie Channel, Canal Sony, Crackle, SET, Turbo, getTV și CineSony. Deși globală, campania se concentreză pe subiecte locale, precum: reciclarea în Rusia și Italia, eliminarea utilizării pungilor de plastic în Asia, eliminarea deșeurilor în India, salvarea rinocerilor în Africa de Sud, horticultura urbană în America Latină și despăduririle în România.


Bucuresti, 16.11.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.