O retrospectiva a primului semestru de targuri si expozitii
Inceputul verii marcheaza pentru ROMEXPO incheierea primului semestru de targuri si expozitii, o perioada a evenimentelor B2B, cat si a celor destinate publicului larg. Prima jumatate a anului 2013 a insemnat organizarea a nu mai putin de 18 targuri proprii, gazduirea a 12 targuri ale partenerilor precum si a doua evenimente muzicale destinate publicului larg. Pe langa acestea, tot in prima jumatate a acestui an ROMEXPO a mai facilitat organizarea a 23 congrese si seminarii pentru domenii de interes precum: economie, turism, medicina, constructii, IT, cosmetice, lansari de produse, cursuri specializate etc.
In cifre, cele 18 targuri organizate de ROMEXPO se pot cuantifica in:
– 40.000 de mp suprafata expozitionala ocupata
– 900 de companii prezente
– 24 de tari si Romania au fost reprezentate in cadrul evenimentelor
– 100.000 de vizitatori a fost numarul celor ce au trecut pragul targurilor
In cuvinte, primul semestru de targuri si expozitii inseamna o varietate de domenii economice reprezentate, precum programe pentru IMM-uri, medicina, protectia mediului, amenajari interioare, constructii, sisteme de incalzire si racire a locuintei, turism, antichitati, peisagistica, bunuri de larg consum, produse si servicii destinate copiilor.
IMM Forum, Targul de Turism al Romaniei, Targul de Medicina Alternativa, Romenvirotec, Rommedica, Ambient Expo, Construct Expo, Romtherm, Antique Market, Expo Flowers & Garden, TIBCO si KIDEX, reprezinta numai cateva dintre manifestarile organizate de ROMEXPO si care s-au transformat in adevarate platforme de business pentru expozanti, oferind in acelasi timp vizitatorilor sansa ca timp de patru zile sa regaseasca intr-un singur loc cele mai importante companii din industriile reprezentate in cadrul targurilor.
“Ne-am dorit ca in prima jumatate a anului sa oferim atat vizitatorilor, cat si expozantilor evenimente calitative care sa raspunda cat mai bine cerintelor contextului economic actual, astfel incat participarea la astfel de manifestari sa fie benefica tuturor partilor implicate. Privind in urma, putem spune ca am reusit acest lucru, iar pentru partea a doua a anului promitem noi reusite din partea ROMEXPO” a declarat Mariana Suciu, Director General ROMEXPO S.A.
In perioada verii, la ROMEXPO publicul este asteptat cu o serie de evenimente muzicale si culturale precum: festivalul Rock The City (27 – 28 iulie), concertul Sting (31 iulie), concertul Joe Cocker (4 august) si spectacolul Cirque Du Soleil – Alegria (5-8 septembrie), iar toamna va debuta cu organizarea targului de mobila BIFE-SIM in perioada 17 – 21 septembrie.