Peste 10.000 de persoane au fost #Socksy (au purtat șosete desperecheate) de Ziua Internațională a Sindromului Down (21 martie) în campania de incluziune și conștientizare inițiată de Fundația Special Olympics România. Un număr de 200 de persoane au donat 21 de lei, bani care vor ajuta organizația să premieze 200 de Campioni Special Olympics la următoarele evenimente.
Prieteni de pretutindeni, cunoscuți sau necunoscuți s-au alăturat provocării #FiiSocksy de 21 Martie 2021, postând în social media sau trimițând pe email sau în mesaje fotografii purtând șosete desperecheate.
Cea mai frumoasă surpriză a venit din partea elevilor (preșcolari și școlari) din județele parte a programului Școala Generației Unificate care au trimis fotografii colorate și amuzante, mobilizând, la rândul lor, multe alte persoane din jur, făcând cunoscută cauza persoanelor cu Sindrom Down. S-au alăturat campaniei 60 de școli de masă și școli speciale din șase județe (București, Hunedoara, Iași, Mureș, Bistrița și Constanța) ai căror elevi au purtat cu ocazia zilei de 21 Martie șosete desperecheate, dar și organizații și asociații partenere din toată țara. Urmând exemplul lor au trimis fotografii și alte cadre didactice din școli sau grădinițe din țară care și-au provocat elevii să răspundă campaniei de Ziua Internațională a Sindromului Down.
Campania a fost gândită de Special Olympics România pentru a sărbători abilitățile și potențialul persoanelor cu Sindrom Down, iar invitația de a DONA a fost menită să asigure setul de campion pentru un BRAV la competițiile pe care le organizăm (în această perioadă multe din ele se desfășoară online însă fiecare sportiv primește tricou și medalie, indiferent de locul ocupat). Banii strânși în urma donațiilor vor ajuta la premierea a 200 de BRAVI.
La Special Olympics România, incluziunea se face în primul rând prin sport. Fiecare competiție Special Olympics se încheie pentru BRAVI pe podium – cu o medalie, o diplomă și un tricou (setul de Campion). E dovedit că sportul îmbunătățeşte viața persoanelor cu dizabilități intelectuale și le crește stima de sine. O mare parte din sportivii Special Olympics România (IQ < de 70) au Sindromul Down, dar ambiția și dorința lor de a fi Integrați și priviți/ tratați ca toți ceilalți îi face să muncească de zece ori mai mult pentru a ajunge la rezultate care iau mult mai puțin persoanelor fără dizabilități intelectuale.
Partenerii din acest an care și-au încurajat angajații/membrii să fie #Socksy sunt: HERVIS SPORTS and Fashion, Districtul Lions 124 România, Cluburile LEO, Consiliul Național al Elevilor, Accenture, Regus și Spaces.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi!