La doi ani de la lansare, platforma Act for Good disponibilă în aplicația de mobil Carrefour, numără 1.5 milioane de utilizatori activi și înregistrează o creștere de 69% față de 2022. Programul Act for Good este unic în retailul din România, transformând cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de cumpărături, atât în magazinele fizice, cât și online, este recompensată cu puncte de fidelitate, pe care utilizatorii le pot transforma în fapte bune pentru comunitate sau reduceri și oferte speciale. Astfel, aplicația Carrefour este un hub digital pentru ca toți clienții să se bucure de cumpărături responsabile, rapide și cu impact pozitiv.
În linie cu strategia Carrefour la nivel de grup, în care digitalul nu este doar un canal, ci baza creșterii businessului și un model de creare a valorii, programul Act for Good este o exemplificare a abordării omnicanal a retailerului francez: a pune clientul în centru și a se adapta preferințelor acestuia, indiferent de modul în care alege să cumpere. Dovadă stau inclusiv statisticile înregistrate în aplicație despre preferințele de consum ale românilor în 2022. Aceștia au cumpărat prin Act for Good 300.000 de kilograme de roșii, mai bine de 2 milioane de fructe și legume Bio, precum și peste 1.5 milioane de sticle cu vin de proveniență locală. Românii preferă în continuare vinurile românești (creștere cu 131% pentru vin alb și 116% pentru vin roșu), au un apetit crescut și pentru stridii și midii (247% versus 2021), dar și un interes constant în produse precum fructe și legume bio, pepene verde românesc și verdețuri românești.
Carrefour investește constant în îmbunătățirea experienței de cumpărare, prin soluții digitalizate accesibile și ușor de folosit pentru toată lumea. Dezvoltat și creat exclusiv în România, Act for Good integrează nevoile consumatorilor cu cele ale producătorilor într-un program complet, unde componenta inovativă constă în crearea unui spațiu virtual în care binele reciproc se traduce prin reduceri și experiențe unice pentru clienți, dar și vizibilitate crescută pentru producătorii locali. La toate acestea se adaugă și un element distinctiv, ce constă în posibilitatea utilizatorilor de a se implica în cauze sociale, prin donații, sporind astfel efortul individual.
Dincolo de beneficiile financiare și sociale, experiența clienților este augmentată și de timpul economisit la cumpărături. Aplicația oferă acces într-un singur loc la cataloagele cu noutățile săptămânale, o gamă variată de produse, precum și oferte selectate, cum ar fi catalogul Top 100 HIT prin care clienții află, în fiecare joi, care sunt produsele din magazin cu cel mai mic preț din piață. Cu doar câteva click-uri, clienții pot verifica stocul din magazine și selecta ce este de interes pentru ei.
În magazinele Carrefour, indiferent de format (hipermarket, market sau magazin express), clienții au posibilitatea să achite cumpărăturile fie la casele de marcat exclusiv self-scan, fie la cele clasice, semnalizate corespunzător. În cazul cumpărăturilor online, prin aplicația Carrefour sau Bringo, întregul proces de achiziție se încheie în mai puțin de 10 minute. Indiferent de metoda aleasă, prioritatea companiei este optimizarea timpului dedicat cumpărăturilor de zi cu zi.
În cei doi ani de la lansare, prin intermediul platformei de loialitate, Carrefour a realizat peste 300.000 de donații, a sprijinit 24 de ONG-uri partenere, a oferit 56 de experiențe unice, precum degustări la cramele din programul Deschidem Vinul Românesc sau grădinărit în grădinile Vărăști, și a activat peste 243 de provocări ce le-au adus clienților vouchere și premii.
„Continuăm să dezvoltăm modelul nostru de Digital Retail Company, lansat în noiembrie 2021, nu numai prin digitalizarea tuturor operațiunilor din culisele procesului de achiziție, ci oferindu-le clienților noștri o experiență mai bogată în cadrul ecosistemului unic Carrefour, astfel încât abordarea să fie una 360. Una din inițiativele de inovare digitală cu care ne mândrim este programul Act For Good, integrat în aplicația Carrefour, care ne arată că în retail putem gândi creativ și orientat spre comunitate și, în același timp, putem personaliza experiența de cumpărare, folosind o politică comercială extrem de granulară, ce crește competitivitatea. Aplicația noastră aduce întregul univers Carrefour în buzunarul clienților și îi ajută să economisească timp și bani. Mai mult, la fiecare sesiune de cumpărături ei pot să – act for good – , să facă bine pentru ei și pentru cei din jur”, a declarat Narcis Horhoianu, Director de Marketing Carrefour România.
La finalul anului 2022, comunitatea Act for Good înregistra o creștere a numărului de clienți de 69%, comparativ cu finalul anului anterior, iar în prezent numără peste 1.5 milioane de utilizatori care folosesc în mod activ aplicația. Iar o analiză recentă a comportamentului consumatorului Act for Good arată că românii se îndreaptă tot mai mult către vinurile românești – utilizatorii au cumpărat peste 1.5 milioane de sticle cu vin românesc, iar dintre acestea, 100.000 sunt din programul Deschidem Vinul Românesc. Totodată, românii au consumat anul trecut mai puține legume bio față de 2021, dar mai multe fructe bio, iaurtul rămânând primul produs bio pus în coș.
Ca parte a strategiei de creare a unei experiențe interactive cu clientul, Carrefour organizează periodic tombole, concursuri și provocări cu premii diverse, cum ar fi seria de experiențe unice marcă proprie (de exemplu, o vizită la una din cramele locale din programul Deschidem Vinul Românesc sau o excursie alături de cineva drag într-un loc de poveste). Toate acestea sunt posibile prin scanarea codului Act for Good la fiecare sesiune de cumpărături, care generează puncte în aplicație și pot fi utilizate ca monedă de schimb pentru participare.
În luna februarie, Carrefour a pregătit în aplicație numeroase promoții și o tombolă în care marele premiu constă într-o mașină Renault Austral, plus alte premii precum 10 telefoane iPhone 14 PRO puse la bătaie cu ocazia aniversării celor 2 ani de Act For Good. Tombola este deschisă până la data de 28 februarie, iar cei interesați sunt invitați să se înscrie prin descărcarea aplicației Carrefour din App Store, Google Play sau AppGallery, urmată de crearea propriului cont Act for Good și efectuarea de cumpărături în valoare de minimum 200 de lei în orice magazin Carrefour.