Crosul Schimbarii a reunit in Parcul Plumbuita peste 1.000 de participanti si peste 200 de alergatori de toate varstele, care au parcurs cele 2 trasee special create: Crosul de 5,6 km adresat persoanelor de peste 18 ani si Crosul de 1,2 km special gandit pentru copii. In plus, mesajul evenimentului a ajuns la peste 150.000 de bucuresteni, prin intermediul campaniei integrate de comunicare derulate pentru promovarea Crosului Schimbarii.
Avand in vedere numarul foarte mare de copii care au participat, au fost organizate doua curse pentru Crosul Copiilor, iar la final fiecare alergator participant la Crosul Schimbarii a primit o medalie si un kit cadou. Mai mult, primii cinci adulti si respectiv primii zece copii care au finalizat cursa au primit cate un premiu special din partea sponsorilor Profi, Henkel divizia Beauty si Nike. Lista completa a castigatorilor dar si o selectie de fotografii de la eveniment sunt disponibile pe www.crosulschimbarii.ro
„In cadrul Universitatii, incercam in fiecare din disciplinele de constructii sa impregnam concepte de sustenabilitate, atat in partea de proiectare cat si in cele de executie, exploatare si dezafectare si sa venim cu cele mai bune metode, teorii si practici internationale pentru a proteja mediul.
In plus, in aceasta perioada UTCB este in plin proces de admitere a viitorilor studenti si credem ca este important sa evidentiem si prin astfel de evenimente obiectivele noastre cu privire la sustenabilitate. Crosul Schimbarii a fost cel mai recent dintre ele si reprezinta atat o actiune-manifest cat si un exemplu de implicare civica, prin participarea numeroasa a studentilor nostri ca voluntari in organizarea evenimentului” a declarat Prof. Radu VACAREANU, rector Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (UTCB).
Sustenabilitatea a fost elementul central al Crosului Schimbarii si a putut fi regasita in fiecare aspect al evenimentului: poarta de start/finish a fost realizata din peste 300 de peturi, cu sprijinul Aqua Carpatica, kit-ul alergatorului realizat exclusiv din materiale reciclabile, reutilizabile sau biodegradabile, medaliile de finisher construite din capace de plastic si panglica de sfoara, posterele sustenabile realizate din cartoane reciclabile. In acelasi timp, Crosul Schimbarii a avut zone dedicate pentru colectare selectiva si a reunit mai multe ateliere ecofriendly, toate sub semnul sustenabilitatii, in cadrul carora participantii au putut primi mai multe informatii despre schimbarile climatice si felul in care fiecare dintre ei poate contribui la incetinirea lor.
„Ne-am dorit sa organizam acest eveniment intr-o zi speciala precum Ziua Internationala a Mediului pentru a arata preocuparea pentru schimbarile climatice si pentru a transmite un mesaj de sustenabilitate catre colegii si studentii nostri, catre bucuresteni in ansamblu si in mod special catre copii, deoarece ne dorim sa devina constienti de aceste aspecte de la varste fragede. Suntem bucurosi de participarea numeroasa la Crosul Schimbarii si de succesul acestei prime editii si vom continua sa avem initiative in aceasta directie, inclusiv o noua editie a crosului in 2023”a adaugat Prof. Radu VACAREANU, rector Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (UTCB)
Fiecare persoana care a participat la Crosul Schimbarii a inteles cat de mult ne afecteaza schimbarile climatice viata de zi cu zi si ca niciun gest nu este prea mic pentru construirea unui viitor mai bun. Trecerea trecerea liniei de finish nu este un sfarsit, ci de fapt inceputul alergarii pentru un viitor sustenabil, iar Crosul Schimbarii va continua an de an demersurile de crestere a notorietatii si de educare in sensul sustenabilitatii.
”Crosul Schimbarii” a avut loc in data de 5 iunie 2022 in Parcul Plumbuita din Capitala si a fost organizat de Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (UTCB), partener EU-CONEXUS, impreuna cu Climatosfera, agentia de evenimente Godmother si cu suportul Primariei Sectorului 2, Bucuresti, in beneficiul HOSPICE Casa Sperantei. Evenimentului i-au fost alaturi ca parteneri: PROFI, Fitbit, Henkel divizia Beauty, Elis Pavaje, Holcim, Mobexpert, Crystal System, Retter si Metroul SA, iar partenerii media au fost Radio ZU si ZU TV, precum si gokid.ro – partener pentru evenimentele dedicate copiilor si parintilor din cadrul crosului.
Succesul primei editii a Crosului Schimbarii a condus natural la decizia de a o organiza anual un astfel de eveniment. Pregatirile pentru editia 2023 au fost demarate iar cei care doresc sa i se alature in calitate de sponsor sau partener pot accesa www.crosulschimbarii.ro pentru mai multe detalii.