Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT)
Mâine are loc la Recife, în Brazilia, deschiderea reuniunii anuale a Comisiei Internaţionale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT).Principalele teme de discuţie pentru UE vor fi modalităţile de garantare a refacerii stocurilor de ton roşu din Oceanul Atlantic, în special prin reducerea capturilor totale admisibile (TAC) şi a capacităţii de pescuit, consolidarea respectării normelor ICCAT şi adoptarea de măsuri corecte, fundamentate ştiinţific, pentru toate stocurile de peşte.UE intenţionează să garanteze că şi celelalte stocuri de peşte, în afara celor de ton roşu, vor beneficia de atenţia cuvenită şi că se vor lua măsurile de conservare corespunzătoare pentru a se asigura sustenabilitatea activităţilor de pescuit respective.
Consiliul i-a acordat Comisiei un mandat solid pentru a negocia în numele UE la reuniunea ICCAT de anul acesta.Joe Borg, Comisarul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, a declarat:
„În pofida eforturilor depuse de pescarii europeni şi a progreselor realizate până în prezent, situaţia precară în care se găseşte tonul roşu necesită luarea de măsuri suplimentare. Anul acesta, ICCAT trebuie să ia taurul de coarne. Este necesar să se ţină cont cu stricteţe de recomandările comunităţii ştiinţifice în ceea ce priveşte tonul roşu şi toate celelalte stocuri de peşte vizate. În consecinţă, capturile totale admisibile trebuie reduse, iar capacitatea de pescuit excedentară trebuie să facă obiectul unor măsuri concrete şi eficiente. Ne aşteaptă o serie de decizii dificile, însă acesta este preţul care trebuie plătit pentru a asigura viitorul activităţilor de pescuit în cauză. UE îşi va îndeplini în totalitate rolul de prim rang pe care îl deţine în acest sector al pescuitului.”
În privinţa tonului roşu oriental, ICCAT a adoptat anul trecut, la Marrakesh, un plan de refacere revizuit cu durata de 15 ani, care prevede, printre altele, sezoane de pescuit reduse, un program de limitare a capacităţii de pescuit, precum şi un set de măsuri de control fără precedent.Cu toate acestea, cea mai recentă recomandare venită din partea Comitetului Ştiinţific al ICCAT subliniază necesitatea reducerii şi mai mult a capturilor totale admisibile.Mai mult, cu ocazia următoarei reuniuni a ICCAT, trebuie dezbătute spre a fi aprobate planurile de management al capacităţii elaborate de ţările membre ICCAT, astfel cum se prevede în planul de refacere de la Marrakesh. De asemenea, în cadrul reuniunii de la Recife, vor fi dezbătute măsurile subsecvente rezultate în urma reuniunii speciale a Comitetului pentru controlul conformităţii al ICCAT, care a avut loc la Barcelona în luna martie. În ceea ce priveşte alte stocuri de peşte de importanţă majoră, inclusiv cele de ton obez, peşte-spadă de Atlantic şi de Mediterana şi ton alb din Atlanticul de Nord, se preconizează revizuirea sau elaborarea unor planuri de management multianuale.Unele dintre aceste planuri de management, precum cel vizând peştele-spadă din Atlanticul de Nord, au avut succes, însă, în lumina celor mai recente informaţii ştiinţifice, este nevoie de ajustarea lor suplimentară.În plus, verificarea respectării normelor ICCAT în cazul acestor specii trebuie să fie la fel de riguroasă ca şi în cazul exigenţelor privind tonul roşu.
În ceea ce priveşte rechinii, UE va pleda pentru luarea de măsuri de protecţie ambiţioase, în conformitate cu angajamentul pe care şi l-a asumat în cadrul Planului de acţiune al Uniunii Europene referitor la rechini.În acest an, UE va prezenta în special o serie de propuneri de măsuri care să garanteze protecţia rechinului scrumbiilor şi a rechinului-vulpe.
În acest an, Reuniunea anuală a ICCAT se va desfăşura în perioada 7 – 15 noiembrie. ICCAT este o organizaţie interguvernamentală în domeniul pescuitului şi care răspunde de conservarea tonului şi a speciilor înrudite cu tonul din Oceanul Atlantic şi din mările adiacente.Organizaţia a fost înfiinţată în 1966 şi are în prezent 51 de membri. Pentru detalii suplimentare, a se vedea www.iccat.int
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}