Luni 17 decembrie, la sala Majestic a Teatrului Odeon, s-a desfăşurat a VI-a ediţie a Galei Premiilor TVRi, eveniment care a marcat împlinirea a 12 ani de existenţă a postului.
Ceremonia organizată de echipa TVRi s-a distins prin mai multe noutăţi, invitaţii şi telespectatorii fiind martorii unui spectacol artistic ce a reamintit importanţa TVR în muzica românească, rememorând succesele muzicale de-a lungul timpului, de la şlagărele din perioada începuturilor televiziunii, până la cele mai recente succese la concursul Eurovision. Pe fundalul imaginilor din arhiva TVR, pe scenă au evoluat Corina Chiriac, Marcel Pavel, Nicola şi Luminiţa Anghel. Mihaela Crăciun şi Mihai Rădulescu au fost gazdele unei ceremonii de celebrare a valorilor cu putere de exemplu, oameni care au avut realizări spectaculoase.
Astfel, laureaţii celei de-a VI-a ediţii a Galei Premiilor TVRi au fost:
· Adrian Severin pentru cariera sa politică internă şi internaţională de reprezentare la cel mai înalt nivel a intereselor României în lume. Premiul a fost înmânat de Cornel Codiţă, analist politic;
· Vasile Puşcaş pentru contribuţia sa la procesul de integrare a României în Uniunea Europeană. Premiul a fost înmânat de prof. Ioan Pânzaru, rector al Universităţii Bucureşti;
· Raed Arafat pentru crearea unui serviciu special de salvare, modern şi competitiv. Premiul a fost înmânat de Anton Hagen, director de ţară la Agenţia elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare;
· Octavian Belu, menţionat în Cartea Recordurilor ca cel mai titrat antrenor, pentru toate succesele sale care au dus România în elita sportului mondial. Premiul a fost înmânat de Cristian Ţopescu;
· Ministerul Culturii şi Cultelor pentru derularea programului Sibiu, Capitală Culturală Europeană în 2007. Premiul a fost acordat ministrului Adrian Iorgulescu de doamna ambasador Octavie Modert, secretar de stat pentru Cultură, Educaţie şi Cercetare al Ministerului din Luxemburg;
· Compania Dacia Renault pentru proiectul Centrul de Înaltă Tehnologie de la Titu, considerat a fi cea mai importantă investiţie străină din anul 2007 în România. Premiul a fost înmânat de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Paul Henri;
· Dan Puric pentru toate succesele de pe scenele lumii unde arta românească a fost reprezentată la cel mai înalt nivel. Premiul a fost înmânat de Mircea Albulescu;
· În premieră, ediţia din acest an a avut un premiu acordat de publicul TVR Internaţional, care a votat pe internet emisiunea preferată. Astfel, premiul a fost câştigat de emisiunea VINEri STAR TVRI, care a obţinut peste 100.000 de voturi de la telespectatorii români din străinătate
În cadrul Galei Premiilor TVRi, Ministerul Afacerilor Externe, prin persoana domnului secretar de stat Mihai Gheorghiu, a acordat un premiu special primarul oraşului Chişinău, domnul Dorin Chirtoacă.
{mosloadposition user10}