Oana Stoica-Mujea
Scriitoare
În general personajul vinde cartea. O carte oricât de proastă ar fi, oricât de comun şi plictisitor ar fi subiectul, având un personaj bine schiţat, s-ar putea să aibă un succes pe care nici măcar autorul nu l-a crezut.
Nu cred în prototipul personajului, mai ales că în ziua de azi mulţi autori (vorbind aici de SF) au personaje roboţi. Lucru greu de realizat dacă nu ai o minte de inginer, dar şi mai greu de realizat dacă nu ştii câte ceva despre firea umană. Aşa că habar nu am cum ar trebui să arate un personaj gen Data şi cât de mult ar trebui să se robotizeze autorul. Dar ştiu sigur cât de uşor e să creezi un personaj fantasic, cum ar fi un elf.
Personajele se clădesc diferit în funcţie de genul scris. Cu siguranţă unui detectiv dintr-o lume normală, cu taxe şi impozite, nu îi poţi atribui nişte puteri magice. – Sigur că se poate şi asta, dar ajungem tot la SFFH -.
Personajul fantastic se creează cel mai uşor. Putem lua drept exemplu personajul meu feminin din seria „Dinastiile”: Yassuna.
Pe un astfel de personaj te poţi juca cam aşa cum îţi doreşti. De la un om simplu (în aparenţă simplu) îi poţi atribui puteri mentale sau magice. Dintr-un om bun, îl poţi transforma într-un om rău. De fapt aici ne jucăm cu două personaje, pentru că vorbim despre un elf, dar elful e şi el oarecum umanizat. Aşa că luăm o parte din natura umană şi o parte din natură elfă. Cum nimeni nu ştie care e natura elfă, acest lucru se bazează strict pe imaginaţie. Fiecare îşi poate închipui personajul fantastic în fel şi chip, chiar dacă e vorba de elfi, fiecare autor îi poate înzestra cu diferite calităţi: bunătate absolută, răutate absolută, misticism etc.
Dar cel mai important pentru autor e să ajungă să creadă că personajul lui poate face tot ceea ce îi atribuie el. Am observat că multe din personajele fantastice, excluzându-l pe Harry Potter, îşi gasesc magia în filozofie sau în natură. Lucru care nu e greu de înţeles, pentru că tocmai asta dă credibilitate magiei. Începând de la Osho care susţinea că şi pietrele au minte şi că furnicile pot comunica, cam tot aşa se întâmplă şi cu personajul înzestrat cu puteri fantastice. Poate că asta e partea cea mai grea atunci când ai un personaj cu puteri ce în lumea normală nici nu le-am putea concepe, şi anume să dăm acelor puteri autenticitate, să le găsim motivaţii, dar să le facem să pară, în acelaşi timp, şi normale. Astfel încât oricât de sceptic ar fi cititorul să spună în sinea sa „ s-ar putea face asta”.
Nu numai credibilitatea personajului e importantă în acest sens, dar şi credibilitatea faptelor sale, în acest caz a magiei sale.
Sigur că cititorul se poate obişnui cu o baghetă magică, dar din câte aţi văzut nici în cazul Harry Potter magia nu era chiar uşoară. Ce să nu mai vorbim despre eroii lui Tolkien unde magia era un adevărat tur de forţă, şi aşa ar fi tot felul de exemple.
Însă am ajuns la o concluzie. Personajele misterioase, care nu dau se înţeles dacă pot fi magice sau nu, sunt cele mai reale în lumea fantasy-ului. Chiar dacă în jurul lor se întâmplă tot felul de lucruri inexplicabile, cititorul nu poate dovedi în nici un fel că personajul este înfăptuitorul magiei, dar îl poate bănui.
Tocmai din aceste motive personajele fantastice au o paletă largă. Şi pot pune mâna pe psihicul autorului cu mult mai uşor decât atunci când acesta îşi închipuie un personaj normal, într-o lume normală, cu trăiri normale. Frumuseţea personajului fantastic este tocmai faptul că poate juca rolul normalităţii pentru un timp, ca apoi să se schimbe, dar să rămână la fel de plăcut în inima cititorului, ba chiar să crească.
Un singur păcat au aceste personaje fantastice: nu pot fi studiate în viaţa de zi cu zi, pentru a le cunoaşte şi pentru a crea un personaj propriu e nevoie de multă lectură de gen punându-se accent pe orice personaj ce apare printre rânduri. Sigur, viaţa reală vă poate revela partea umană a personajului, dar partea lui umană nu trebuie să fie nici prea umană. Aşa că fiecare autor face cam cum îl duce urechea. Şi până la urmă, atâta timp cât personajul îşi ia în piept povestea, nu e nimic rău în asta.
Oana Stoica-Mujea este deja autoarea mai multor lucrări, dintre care amintim Războiul reginelor (2 volume), Indicii anatomice (un foarte apreciat roman poliţist), Regina elfă volumul I etc. O găsiţi pe Oana şi pe blogul său. {mosloadposition user10}
