Peroni Nastro Azzurro, berea super-premium italiană numărul unu în lume, anunţă lansarea unei noi sticle, Piccola, una dintre cele mai importante inovaţii ale brandului pe piaţa din România din ultimii ani.
Noua sticlă de 250ml se diferenţiază prin designul elegant, creat pentru a completa perfect momentele în care stilul şi bunul gust sunt în prim plan, fie că este vorba de cele mai efervescente petreceri din oraş sau de o seară specială acasă, alături de prieteni.
După ce publicul bucureştean a avut ocazia să descopere în premieră noua sticlă Piccola în Casa di Peroni, spaţiul care a reunit iniţiative artistice inspirate de simbolurile stilului italian, anul acesta, Peroni continuă să aducă stil în lumea berii, prin lansarea Piccola la nivel naţional. Astfel, consumatorii români au acum berea italiană Peroni într-o sticlă elegantă, un motiv în plus de a se bucura de serile de vară în stil italian.
După mai bine de 10 ani de la lansarea în România, a venit momentul să ducem mai departe promisiunea făcută consumatorilor, de a le oferi nu doar o bere, ci simbolul unui stil de viaţă rafinat şi efervescent. Succesul de care noua sticlă s-a bucurat în cadrul proiectului Casa di Peroni ne-a confirmat că lansarea Piccola este un pas curajos, dar firesc, în evoluţia brandului pe piaţa din România, spune Cristina Gherman, Global Brands Director, despre lansarea noii sticle.
Peroni Piccola este deja prezentă în locaţii de top din toată ţara, urmând ca în perioada iunie – august să fie disponibilă la raft şi în principalele reţele comerciale de retail, sub forma unui multipack promoţional de 4 sticle.