Ionuţ Mistode, Cătălin Cazacu, Daniel Vârgolici, Petre Pop, Cosmin Costescu, Vladislav Dimitrov, cei mai buni 6 rookies din GPRacer Rookies Cup, ş.a. au fost, ieri, medaliaţi pentru performanţele lor sportive deosebite, realizate în sezonul 2012 al cupei FRM Dunlop Romanian Superbike.
Cei mai buni piloţi ai singurei competiţii de viteză din România, care se desfăşoară pe circuite profesioniste omologate internaţional, au venit ieri, 22 noiembrie a.c., pe scena Galei Campionilor DUNLOP Romanian Superbike pentru a-şi primi onorurile pentru performanţele lor sportive deosebite.
Organizată în Bucureşti, Gala Campionilor DUNLOP RoSBK a adus din nou la rampă piloţii de motocliclism viteză profesioniști, atât din ţară cât şi de peste hotare, pentru a celebra performanţa sportivă la cel mai înalt nivel.
După un sezon plin de suspans, în care campionul de anul trecut al clasei 600cc, Cătălin Cazacu, deşi intrat ca debutant în competiţia de la clasa mare 1000cc, a deschis direct lupta pentru titlul clasei, într-o confruntare de zile mari cu veteranul Ionuţ Mistode, care a obţinut astfel cel de-al cincilea titlu consecutiv suprem în această competiţie. Tripleta campioană a clasei regină Superbike 1000cc, care îl conservă pe Mistode şi în acest sezon în postura de lider absolut, a completat podiumul cu pilotul echipei AMCKart Racing Team, Daniel Vârgolici.
Nu lipsită de incidente, disputa pentru titlul clasei Supersport 600cc a fost tranşată în a doua parte a sezonului în favoarea pilotului Petre Pop, care s-a impus cu un număr impresionant de puncte în faţa urmăritorilor săi. După atacul clar la titlul sezonului, dat în primele etape ale competiţiei din acest an, Cosmin Costescu a urcat pe poziţia secundă a acestui podium completat de un stranier, pilotul bulgar Vladislav Dimitrov.
În 2012, competiţia DUNLOP Romanian Superbike a devenit cupă recunoscută FRM, a programat 8 etape în calendarul competiţional în loc de doar 6 şi a generat o competiţie 100% pentru debutanţi şi începători: GP Racer Rookies CUP, cu cele două clase de 1000cc şi 600cc premiate separat. În cadrul Galei Campionilor DUNLOP RoSBK 2012, cei mai buni 6 rookies, trei de la clasa 1000cc şi trei de la clasa 600cc, au fost premiaţi printre performerii RoSBK, după cum urmează: Mitică Calaigiu, câştigător al clasei 600cc, urmat de Alexandru Burac şi Cătălin Manea, şi George Negrea, câştigător al clasei 1000cc, urmat de Novoceanu Andrei şi Manea Andrei.
Pe scena Galei Campionilor DUNLOP Romanian Superbike 2012 au mai urcat:
Andrei Enescu – locul IV, clasa 1000cc
Eduard Alexandrescu – locul V, clasa 1000cc
Marian Zaharia – locul VI, clasa 1000cc
Iulian Soros – locul VII, clasa 1000cc
Kalin Kulev – locul VIII, clasa 1000cc
Barda Gal – locul IX, clasa 1000cc
Ştefan Popescu – locul X, clasa 1000cc
Boian Bonchev – locul IV, clasa 600cc
Octavian Negrea – locul V, clasa 600cc
Aron Romocea – locul VI, clasa 600cc
Eduard Socaci – locul VII, clasa 600cc
Călin Florin – locul VIII, clasa 600cc
Victor Nemeş – locul IX, clasa 600cc
şi Adrian Teodorescu – locul X, clasa 600cc.
Cupa DUNLOP Romanian Superbike 2012 a debutat în a doua jumătate a lunii martie a anului curent şi s-a desfăşurat în opt etape pe circuitele internaţionale de la Serres, Hungaroring, Pannoniaring, Slovakiaring şi Brno. Pentru sezonul 2013, cupa de motociclism viteză DUNLOP RoSBK programează desfăşurarea unei etape şi pe circuitul MotorPark din România.
Pentru mai multe informaţii despre această competiţie organizată cu sprijinul Goodyear Dunlop Tires România, vizitaţi www.rosbk.ro sau pagina de Facebook Dunlop Racing Info România.