Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Perfectionarea functionarilor publici – o prioritate pentru ANFP si mediul universitar

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), domnul Andras SZAKAL şi rectorul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, domnul prof. univ. dr. Doru TOMPEA, au semnat marţi, 2.11.2010, un protocol de colaborare între cele două organizaţii.

Prin acest demers, cele două instituţii stabilesc modul de colaborare în domeniul pregătirii şi perfecţionării profesionale a personalului din administraţia publică, precum şi în domeniul diseminării celor mai bune practici din administraţia publică în rândul mediului universitar.

Cele două instituţii s-au angajat să conlucreze şi să-şi mobilizeze resursele necesare, în vederea structurării şi implementării programelor şi proiectelor prevăzute în protocol. Astfel, se vor organiza atât programe de formare şi perfecţionare profesională, programe tip „master”, programe de formare „la distanţă” pentru administraţia publică locală, cât şi conferinţe, seminarii, sesiuni de comunicare specifice domeniului administraţiei publice. Totodată, se vor elabora şi implementa proiecte de interes comun, în scopul dezvoltării capacităţii administrative la nivel regional şi local.
    
“Ne manifestăm deschiderea pentru parteneriate, îndeosebi pentru cele care au ca scop perfecţionarea resurselor umane din administraţia publică, obţinerea de fonduri europene care să susţină această activitate, demonstrând că putem realiza progrese cu resurse reduse. Sunt sigur că activităţile comune derulate în colaborare de către ANFP, instituţie etalon a administraţiei publice şi Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, centru universitar de excepţie, vor avea rezultate benefice, atât pentru administraţia publică locală, cât şi pentru tinerii absolvenţi, pe care îi aşteptăm în instituţiile publice”, a subliniat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.

Bucuresti, 03.11.2010

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.