PepsiCo România a obținut pentru al optulea an consecutiv certificarea internațională Angajator de Top, acordată de Top Employers Institute din Olanda. Compania este recunoscută și certificată pentru mediul de lucru, angajamentul către cultivarea și dezvoltarea talentelor și eforturile de perfecționare ale programelor pentru angajați.
„Suntem mândri să primim această importantă recunoaștere de la The Top Employers Institute pentru al optulea an consecutiv. Știm că succesul nostru depinde de oamenii care ne sunt alături și suntem hotărâți să ridicăm ștacheta în ceea ce privește talentul și diversitatea pentru crearea unui loc în care toți asociații noștri își pot atinge potențialul maxim. Ne bucurăm că am reușit să menținem standardele noastre în materie de practici de HR la cel mai înalt nivel și în 2020, un an atipic prin prisma situației globale. Recunoașterea obținută ne motivează o dată în plus să continuăm călătoria noastră în a oferi angajaților un mediu de lucru cât mai bun”, a declarat Geanina Rîndașu, HR Director PepsiCo East Balkans.
Programul Top Employers Institute certifică organizațiile pe baza participării și rezultatelor sondajului lor de bune practici în domeniul resurselor umane – HR Best Practices Survey. Acest sondaj acoperă 6 domenii de resurse umane defalcate pe 20 de subiecte, precum programe de resurse umane, mediu de lucru, talent management, managementul carierei, învățare și dezvoltare, bunăstare, diversitate și incluziune.
„Obținerea certificării Top Employer pentru a opta oară consecutiv demonstrează determinarea cu care PepsiCo își respectă angajamentele asumate în domeniul resurselor umane, prin promovarea dezvoltării permanente a angajaților săi. Menținerea PepsiCo România în topul angajatorilor de pe piața locală după un an extrem de dificil, cum a fost 2020, ne arată o dată în plus dedicarea echipei noastre de HR, care a căutat și a găsit, în ciuda vremurilor neobișnuite, cele mai bune soluții pentru a crea unul dintre cele mai bune medii de lucru din industrie, un mediu profesionist, în care etica și responsabilitatea stau la baza acțiunilor noastre, atât în ceea ce privește deciziile pe care le luăm în activitatea de zi cu zi, cât și în eforturile de a menține o cultură diversă, transparentă și integră”, a declarat Adrian Lăcătuș, East Balkans Senior Commercial Director PepsiCo.
În 2021, PepsiCo a primit pentru prima dată și certificarea Top Employer Global, pentru activitatea sa la nivel mondial, și se numără printre cele 16 organizații din întreaga lume care au obținut această distincție.
„În ciuda anului plin de provocări pe care l-am trăit, care a avut cu siguranță un impact semnificativ și asupra organizațiilor din întreaga lume, PepsiCo și-a demonstrat în continuare capacitatea de a pune oamenii în prim-plan la locul de muncă. Suntem mândri să împărtășim anunțul din acest an și să felicităm organizațiile care au fost certificate în diferite țări prin programul Top Employers Institute”, a declarat David Plink, CEO Top Employers Institute.
Mai multe detalii despre programul Top Employer, care a certificat și recunoscut peste 1.600 de angajatori de top din 120 de țări / regiuni de pe cinci continente, puteți găsi aici – https://www.top-employers.com/en/certified-top-employers/.