Pepe s-a așezat în genunchi în fața Ozanei Barabancea nu pentru a o cere de nevastă, ci ca să-i jure că va fi „unu’ la unu’” cu Adrian Igrișan, solistul trupei Cargo, în ediția de sâmbătă, 19 octombrie, a supershow-ului “Te cunosc de undeva”.
Și s-a ținut de cuvânt. Pepe a impresionat prin transformarea remarcabilă în Adrian Igrișan și prin sensibilitatea cu care a interpretat “Dacă ploaia s-ar opri”, piesa despre care spune că i-a plăcut din clipa în care a fost lansată de formația Cargo. Iar jurații s-au întrecut în laude la adresa artistului. “Mi-a plăcut foarte mult! Foarte bine! Bravo, bravo!”, a spus Adrian Aradits. “Dacă nu tu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Bravo, Pepe! Te iubesc!”, i-a declarat Ozana. „Sunt mut! Mă alătur celor care te-au trecut în panoplia artiștilor de suflet!”, a adăugat Temișan.
O ediție puternică “Te cunosc de undeva” va fi difuzată la Antena 1 sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 20.30. O ediție în care protagoniștii au realizat transformări memorabile, iar jurații au fost puși în dificultate la alegerea căștigătorului.