Globe Trade Center (GTC) a publicat primul său raport ESG, în care sunt prezentate realizările înregistrate de-a lungul celor 25 de ani de activitate, în cadrul celor șase piețe unde Grupul este prezent. Raportul 2020 include date unice din industrie, precum angajamentul GTC pentru dezvoltarea durabilă, construcția responsabilă și gestionarea activelor, colaborarea cu comunitățile locale, dar și răspunsul companiei la așteptările părților interesate. GTC este primul dezvoltator comercial care prezintă un raport ESG pe piața din Europa Centrală și de Est.
GTC are un angajament de lungă durată în a dezvolta proprietăți ce pun oamenii în prim-plan și pune un accent special pe protecția mediului, în toate piețele sale din Europa Centrală și de Est (CEE). Rezumatul cuprinzător al prezenței dezvoltatorului în industrie – de un sfert de secol – alături de informațiile detaliate cu privire la toate investițiile sale și impactul acestora asupra mediului, este demonstrat în raportul ESG 2020 – primul astfel de document din istoria GTC, care include detalii unice despre abordarea Grupului în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și principiile afacerilor responsabile. GTC este, de asemenea, primul dezvoltator comercial care a publicat o prezentare cuprinzătoare a activităților sale pe piața CEE.
„Afacerea noastră se dezvoltă cu succes de 25 de ani, datorită ofertei de înaltă calitate, a relațiilor pe care le-am construit pe termen lung cu părțile interesate, dar și a transparenței operațiunilor noastre. Raportul ESG 2020 este o reflectare detaliată a abordării noastre și ilustrează modul în care ne-am extins operațiunile, pe parcursul unui sfert de secol pe piețele imobiliare – diverse și unice – din Europa Centrală și de Est. Fundația GTC Group are la bază oamenii: angajații noștri, chiriași sau investitori și își propune să ofere soluții în domeniul imobiliar care să îmbunătățească calitatea vieții acestora. Dorim să fim transparenți în raportarea impactului nostru asupra mediului în care ne desfășurăm activitatea, și prin urmare, sunt încântat să pot face cunoscut primul raport ESG al Globe Trade Center, realizat pe baza nevoilor părților interesate cheie și având mereu în vedere responsabilitatea noastră comună pentru mediu,” a declarat Yovav Carmi, Președinte GTC Management Board.
Raportul prezintă date despre performanța GTC în toate piețele – Polonia, Ungaria, Serbia, Croația, Bulgaria și România. O atenție deosebită este acordată pandemiei provocate de COVID-19, deoarece anul 2020 a reprezentat o adevărată provocare, ce a testat relațiile chiriaș-dezvoltator. Cu toate acestea, GTC și-a dovedit priceperea în afaceri și a demonstrat că responsabilitatea socială este parte integrantă a strategiei Grupului, indiferent de circumstanțe. Datorită abordării ce pune locatarul în prim-plan, indicatorii cheie de performanță ai GTC au rămas la un nivel satisfăcător și, până la sfârșitul anului 2020, dezvoltatorul a putut înregistra, printre altele, un procent foarte bun al spațiilor de birouri închiriate. Prin angajarea într-un dialog eficient și prin ajustarea operațiunilor la realitatea în continuă schimbare provocată de pandemie, GTC a reușit să mențină un grad de ocupare ridicat și în mall-urile sale, prin acțiuni de vânzare pentru închirierea de noi magazine. În plus, pentru prima dată în istoria Grupului, două clădiri, Globe Trade Center S.A. și GTC Real Estate Development Hungary Zrt, au primit un rating de investiții de BBB- / cu o perspectivă stabilă.
Răspunzând așteptărilor ridicate ale părților interesate și fiind un vecin responsabil în cadrul comunităților sale, GTC și-a îmbunătățit în mod semnificativ operațiunile în ceea ce privește impactul asupra mediului. Astfel, Grupul și-a redus consumul de energie electrică cu 193.195 MWh, cu 10% mai puțin decât în 2019 și consumul de apă cu 36% (325.353 m3), comparativ cu anul precedent. De asemenea, dezvoltatorul a redus emisiile de CO2, limitându-le la 108.069 tCO2e în 2020. În plus, au fost implementate programe de implicare și dezvoltare comunitară în 91% din proprietățile sub controlul operațional al Grupului GTC. Dezvoltatorul a sprijinit în total 145 de instituții și organizații publice și non-publice în diferite proiecte CSR.
„Industria imobiliară poate juca un rol important în atenuarea schimbărilor climatice și în reducerea riscurilor asupra mediului. Obiectivul nostru este de a construi și gestiona proprietăți care îndeplinesc cele mai înalte standarde de mediu, prin acțiuni decisive care să limiteze schimbările la toate nivelurile – strategic, financiar, de dezvoltare. În 2020, am dezvoltat și implementat un „Cadru de obligațiuni verzi”, ce definește orientările pentru emiterea de obligațiuni verzi de către companiile Grupului nostru. Fondurile strânse în acest mod vor fi utilizate pentru finanțarea sau refinanțarea, atât a proiectelor existente, cât și a celor viitoare, care promovează soluțiile durabile și utilizează surse alternative de energie. Prima emisiune de obligațiuni pe zece ani, în cadrul Green Bonds Framework și evaluată la Gradul de investiții de către Agenția Scope Rating, finalizată pe piața maghiară, în decembrie 2020, în valoare totală de 110 milioane de Euro, a fost un mare succes. Și investiția în proprietățile noastre existente pentru îmbunătățirea impactului asupra mediului dă roade. În 2020, clădirile noastre de birouri Matrix A și Matrix B din Zagreb au obținut certificarea LEED Platinium. Nu intenționăm să ne oprim aici – în prezent vrem să obținem această certificare pentru toate clădirile în construcție, precum și pentru proiectele deja finalizate, în cadrul tuturor piețelor din Europa Centrală și de Est,” – spune Ariel Ferstman, CFO and Member of the Management Board GTC.
GTC Group operează în 6 țări europene, gestionează 48 de clădiri și oferă clienților săi 752.500 mp de spațiu comercial de calitate superioară, dezvoltat pe principiul respectului pentru oameni și mediu. Dezvoltatorul își propune să minimizeze impactul asupra comunităților sale imediate, îndeplinind 10 dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, inclusiv energie curată și accesibilă, dezvoltarea orașelor durabile și asigurarea consumului și producției responsabile, printre altele. Toate noile clădiri în curs de finalizare ale GTC și, acolo unde este posibil, cele deja finalizate, îndeplinesc cele mai stricte criterii ecologice și asigură cele mai înalte standarde de siguranță. Drept urmare, 84% din proprietăți, în valoare totală de 1,6 miliarde de Euro, au certificate de mediu LEED și BREEAM.
Raportul complet al GTC despre ESG pe 2020 poate fi descărcat de aici www.esg.gtc.com.pl.