PURINA®, unul din cei mai mari producători de hrană de pisici și câini la nivel mondial, deținut de Nestlé, va lansa peste 20 de produse noi în următoarele luni, pentru a răspunde nevoilor în creștere de îmbunătățire a sănătății și bunăstării animalelor de companie din țara noastră, a anunțat compania cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
PURINA® celebrează Ziua Internațională a Animalelor, o zi dedicată celor peste 340 de milioane de animale de casă din Uniunea Europeană: 127 de milioane de pisici, 104 milioane de câini și aproximativ 115 milioane de alte specii de animale de companie. Potrivit statisticilor, în România sunt aproximativ 4,3 milioane de pisici și peste 4 milioane de câini, cărora echipa PURINA® le oferă toată pasiunea, oferindu-le vieți mai sănătoase și mai fericite.
Portofoliul PURINA® este variat și asigură hrana optimă pentru câini și pisici cu mărci precum PRO PLAN®, PRO PLAN® Veterinary Diets, Cat & Dog CHOW®, Gourmet®, Felix®, ONE®, Friskies® și Darling®. De peste 125 de ani PURINA® își folosește expertiza pentru a oferi produse adaptate nevoilor nutriționale specifice în funcție de talie, vârstă sau alte particularități medicale. Gama PRO PLAN® Veterinary Diets (detalii) ajută la gestionarea afecțiunilor medicale, valorificând puterea științei și a celor mai recente cercetări în domeniul nutriției pentru a oferi formule inovatoare, cum este și produsul adresat afecțiunilor neurologice la câine, unic în România.
PURINA® este un partener de încredere al asociațiilor profesionale și al facultăților de medicină veterinară din țară, prin susținerea activităților acestora și participarea în cadrul evenimentelor și congreselor științifice. Compania este alături de specialiștii din domeniul veterinar și oferă resurse academice, prezentate în mod interactiv și prin platforma Vet Center® (detalii) care se bazează pe expertiza PURINA® în nutriție și inovații științifice.
PURINA® contribuie și la dezvoltarea și consolidarea comunității iubitorilor de animale de companie din România. Programul PURINA® Better Together oferă sprijin și resurse pentru a ajuta deținătorii de animale să le ofere o nutriție adecvată și sănătoasă, să promoveze activitatea fizică și încurajează adoptarea responsabilă a animalelor.
PURINA® vine în întâmpinarea dorinței familiilor, mai ales a copiilor, de a avea un animal de companie. Astfel, a demarat din 2019 proiectul educațional din școli PURINA® Pet School, cu care a obținut în România Premiul Gold în cadrul Community Index 2020. Peste 30.000 de elevi din ciclul primar și 60.000 membri ai familiilor au beneficiat până în prezent de informații și activități Pet School, menite a promova îngrijirea cu responsabilitate a prietenilor patrupezi. PURINA® sprijină comunitățile și prin donații de hrană și resurse pentru asociațiile de animale și prin promovarea adopțiilor responsabile.
Legătura dintre animalele de companie și oameni este unică și cunoscând beneficiile la nivel emoțional, Nestlé România a implementat în anul 2022 proiectul Pets at Work, care oferă posibilitatea angajaților să își poată aduce cățeii cu ei la birou. PURINA® încurajează orice companie care își dorește să adopte acest program și poate pune la dispoziție regulile inițiativei (detalii).
”Piața locală de hrană pentru animale de companie înregistrează de câțiva ani o creștere constantă de aproximativ 20% pe an, în valoare. Evoluția pieței este datorată și faptului că iubitorii de animale acordă o importanță din ce în ce mai crescută unei alimentații sănătoase și echilibrate pentru prietenii lor patrupezi. PURINA® colaborează cu experți în domeniu pentru a oferi produse care asigură un nivel echilibrat de nutrienți, prin beneficii dovedite științific. Pisicile și câinii sunt membri importanți ai familiilor noastre, de aceea continuăm să ne implicăm activ în proiecte educaționale și astfel, cât mai multe familii din România să se bucure de animale de companie sănătoase și fericite. De asemenea, ne vom concentra pe scăderea numărului de ambalaje de unică folosință cu ambiția ca, până în 2025, 100% din ambalajele noastre să fie reciclabile sau reutilizabile”, spune Diana Bejan, Business Executive Officer PURINA® Romania, Bulgaria, Adriatic (South East Market), Nestlé.
PURINA® acordă o grijă deosebită nutriției echilibrate, relației dintre oameni și animale de companie și, nu în ultimul rând, planetei. PURINA® își propune ca până în 2025, 20% din proteinele provenite din cereale și legume să fie obținute din surse bazate pe metoda agriculturii regenerative și va ajunge la 50%, până în 2030. Aceste obiective sunt în spiritul responsabilității față de consumatori și față de mediul înconjurător și au ca scop îmbunătățirea calității solului și contribuie la reducerea emisiilor totale de carbon ale companiei.
Află mai multe despre PURINA® România.