Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pentru ca drepturile cetatenilor sa devina o realitate tangibila:

500 de centre de informare la dispozitia cetatenilor, peste tot in Europa

Doamna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene, și domnul Othmar Karas, vicepreședinte al Parlamentului European, au lansat o nouă generație de centre de informare Europe Direct. Noua rețea va oferi cetățenilor mai multe posibilități de a obține informații și sfaturi practice referitoare la exercitarea drepturilor în Uniunea Europeană. În prezent, în UE sunt 500 de astfel de centre, pentru cele circa 500 de milioane de cetățeni ai Uniunii. Croația va adera la rețea mai târziu, în cursul anului 2013. Anunțul a fost făcut cu ocazia întâlnirii la Bruxelles a reprezentanților centrelor, în cadrul Reuniunii generale anuale a Rețelei Europe Direct.

„Centrele de informare Europe Direct se află în prima linie, reprezentând imaginea publică, ochii, urechile și gura politicilor UE și ale drepturilor cetățenilor pe teren”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Cifrele sunt impresionante: numai anul trecut, centrele au primit peste un milion de întrebri. De aceea, astăzi extindem rețeaua pentru ca centrele să-și poată îndeplini în continuare rolul pe care îl au, răspunzând la întrebările cetățenilor și încurajând dezbaterile pe teme europene la nivel local.”

Noile centre au fost selectate de Comisia Europeană pentru o perioadă de cinci ani, în baza unui concurs deschis. Candidații declarați câștigători beneficiază de cofinanțare din partea Comisiei Europene și pot utiliza acum titulatura de „Centru de informare Europe Direct”. Majoritatea sunt gestionate de autoritățile regionale sau locale, de asociații sau camere de comerț.

Prima generație de centre a fost lansată în 2005, moment din care cetățenii din toată Europa au apelat din ce în ce mai mult la serviciile lor. Doar în ultimii patru ani de activitate ai celei de a doua generații de astfel de centre, acestea au primit în jur de 3,3 milioane de cereri de informații din partea cetățenilor, au organizat peste 41 000 de evenimente și au răspuns la peste un milion de mesaje electronice.

Rețeaua Europe Direct joacă un rol esențial în furnizarea unei legături directe cetățenilor în țara lor, adresându-se acestora în mod pertinent și pe înțelesul lor. Anunțul de astăzi se încadrează în Anul european al cetățenilor (2013), consacrat cetățenilor europeni și drepturilor lor. În cadrul activităților de promovare prevăzute pentru acest an, doamna vicepreședinte Reding și ceilalți comisari își vor uni forțele cu oameni politici de la nivel național și local, organizând dezbateri cu cetățenii din toată Europa, pentru a-i asculta și pentru a le răspunde la întrebări.

Rețeaua de informare Europe Direct a fost inaugurată în 2005. Centrele din statele membre sunt unul dintre mijloacele prin care Comisia Europeană se adresează publicului larg la nivel local. Serviciile oferite de aceste centre publicului larg sunt gratuite.

Centrele sunt cofinanțate de Comisia Europeană cu o sumă de cel mult 25 000 de euro pe an pentru desfășurarea activităților de informare privind UE. Bugetul UE total alocat pentru aceste centre rămâne același (maximum 11,4 milioane de euro pe an).

Centrele Europe Direct oferă patru tipuri de servicii, care se adresează cetățenilor și sunt disponibile gratuit.
● Centrul de contact Europe Direct (EDCC) oferă informații prin telefon și e-mail, peste tot în UE, cu privire la toate aspectele legate de UE;
● Centrele de informare Europe Direct sunt puncte de contact locale. Acestea oferă informații și răspund la întrebări referitoare la toate tipurile de chestiuni europene. Răspund personal și ținând cont de contextul local. Centrele dispun de un personal bine pregătit, care organizează evenimente în școli și dezbateri cu politicieni regionali și locali și prezintă Europa în cadrul diverselor târguri. Având în vedere că, în fiecare an, sunt primite peste un milion de cereri de informații, factorii de decizie europeni au, de asemenea, ocazia de a afla direct care sunt nevoile și preocupările cetățenilor;
● Centrele de documentare europeană promovează educația și cercetarea privind procesul de integrare europenă. Acestea pun la dispoziția publicului o gamă largă de documente privind afacerile europene și încurajează comunitatea academică să ia parte la dezbaterile privind Europa;
● Rețeaua Team Europe privind afacerile europene reunește specialiști din diferite domenii de activitate ale UE care susțin prezentări în cadrul conferințelor, în universități și școli cu privire la problematicile europene.

ANEXĂ

1. Noua generație de centre de informare Europe Direct

Număr de centre de informare Europe Direct per stat membru (2013-2017)

Stat membru

Număr de centre

Belgia

12

Bulgaria

15

Republica Cehă

13

Danemarca

5

Germania

55

Estonia

9

Irlanda

8

Grecia

19

Spania

47

Franța

50

Italia

48

Cipru

3

Letonia

9

Lituania

10

Luxemburg

2

Ungaria

20

Malta

3

Olanda

14

Austria

11

Polonia

31

Portugalia

19

România

31

Slovenia

7

Slovacia

12

Finlanda

8

Suedia

20

Marea Britanie

18

Total

499

2. Activitatea centrelor de informare Europe Direct în 2012

Activitatea centrelor de informare Europe Direct (EDICs)

per stat membru (Statistici indicatoare pentru 2012)

Stat membru

Număr de centre selectate pentru 2009-2012

Număr de contacte personale (vizite, cereri prin email, telefonic, etc.)

Număr de publicații produse (rapoarte, broșuri, buletine informative, leaflets, material audio-video etc.)

Număr de evenimente organizate

Austria

11

12647

215

38

Belgia

10

8324

194

151

Bulgaria

14

48906

315

335

Cipru

2

2832

25

1

Republica Cehă

11

5504

315

132

Danemarca

4

5531

75

9

Estonia

8

9097

123

56

Finlanda

23

35742

122

105

Franța

56

123256

750

505

Germania

59

163959

867

459

Grecia

18

12437

250

32

Ungaria

18

23685

159

214

Irlanda

7

11104

60

55

Italia

49

179731

894

695

Letonia

9

9099

224

125

Lituania

10

17933

160

28

Luxemburg

2

5022

1

1

Malta

2

3003

31

16

Olanda

13

25721

267

59

Polonia

27

58624

590

612

Portugalia

16

8124

195

84

România

31

36643

901

257

Slovacia

12

6610

66

68

Slovenia

6

19847

106

121

Spania

47

102657

912

402

Suedia

19

30731

258

175

Marea Britanie

16

70184

172

167

TOTAL

500

1036953

8247

4902


3. Peste un milion de contacte personale în 2012 — prezentare pe categorii

1 036 953 de contacte personale (vizite, cereri prin e-mail, apeluri telefonice etc.)

Pagini Utile

● Link direct către Europe Direct:
//europa.eu/europedirect/index_en.htm
● Harta cu toate centrele de informare Europe Direct:
//europa.eu/europedirect/meet_us/interactive_map/index_en.htm

● Dezbateri cu cetățenii privind viitorul Europei:
//ec.europa.eu/european-debate

● Anul european al cetățenilor:
//europa.eu/citizens-2013

● Pagina de internet a dnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisar UE pentru justiție:
//ec.europa.eu/reding

● Profilul de Twitter al dnei Viviane Reding:
Urmăriți-o pe doamna vicepreședinte pe Twitter: @VivianeRedingEU

Bucuresti, 18.03.2013

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.