de 12.000 euro pentru a studia în Italia
Un an de studii liceale în Italia fără niciun cost
Intesa Sanpaolo Bank, subsidiară a Grupului Intesa Sanpaolo, continuă pentru al VIII-lea an consecutiv programul Bursa Intercultura, prin care oferă burse de studiu în Italia, în valoare de 12.000 euro, elevilor de liceu din România. La proiect pot participa elevii de la orice liceu din România, care în anul şcolar curent studiază în clasa a 9-a sau a 10-a (născuţi între 01.01.1998 – 01.06.2000), ce vor avea astfel posibilitatea de a studia 1 an şcolar integral (clasa a 10-a sau a 11-a), în Italia. Aceasta este condiţia preliminară de aplicare şi eligibilitate în cadrul acestui proiect de responsabilitate socială şi educaţie interculturală, iniţiat şi susţinut exclusiv de către Intesa Sanpaolo Bank.
Bursa Intercultura acoperă toate cheltuielile necesare, inclusiv transportul şi cazarea, timp de un an școlar în cadrul unei familii italiene fiind astfel complet integraţi în mediul social şi şcolar din Italia. Detalii complete despre programul de burse Intercultura, formularele de înscriere, testimoniale ale altor liceeni români care au absolvit acest program şi alte informaţii utile sunt disponibile în secţiunea Despre Noi /Sustenabilitate /Proiecte a web site-ului Intesa Sanpaolo Bank, în orice unitate teritorială Intesa Sanpaolo Bank sau apelând gratuit din orice rețea Tel Verde 0800.800.888.
„Doar în anul 2013, Intesa Sanpaolo a susţinut financiar 74 de burse pentru copii din Italia, dar şi din cele 12 ţări în care grupul deţine bănci subsidiare. În România, Intesa Sanpaolo Bank a deschis calea pentru acest proiect educaţional acum 8 ani, iar succesul ne-a încurajat să continuăm. Speram să oferim şi în viitor acestă alternativă, această şansă de perfecţionare încă de la nivel de liceu tuturor copiilor români pasionaţi de performanţă”, a declarat Marco Capellini, director general (CEO) Intesa Sanpaolo Bank.
Toţi candidaţii eligibili interesaţi de Bursa Intercultura şi de un an de studiu în Italia trebuie să completeze şi să trimită aplicaţiile pe adresa băncii până pe 30.01.2015, cel târziu. Selecţia pentru Bursa Intercultura se va face în mai multe etape, direct de către Fundatia Intercultura/AFS din Italia, co-organizatoare a acestui program.
Fundaţia Intercultura/AFS
Fundaţia Intercultura/AFS este o organizaţie internaţională, non profit, care oferă oportunităţi de schimburi educaţionale interculturale pentru a-i ajuta pe cei interesaţi să-şi dezvolte cunoştinţele şi aptitudinile. Fundaţia organizează încă din 1955 schimburi culturale în peste 90 de ţări. De 10 ani fundaţia colaborează cu Grupul Intesa Sanpaolo în organizarea de programe pentru elevi din ţările în care Grupul activează.
{mosloadposition user9}