PENNY lansează o colecție specială de plușuri, inspirată de animalele exotice, hrănind curiozitatea și entuziasmul copiilor să le afle poveștile.
Clienții se pot implica prin intermediul campaniei de loializare „Descoperă lumea cu fiecare pluș!” – fiecare pluș cumpărat sprijină finalizarea cantinei din cadrul Centrului Comunitar Buftea.
1 jucărie cumpărată = 1 șansă la o cantină. Proiectul dezvoltat de Habitat for Humanity România în parteneriat cu PENNY vizează oferirea unei mese calde zi de zi copiilor defavorizați.
În magazinele PENNY a început o nouă campanie de loializare care are în focus o colecție de plușuri care înfățișează nouă animale exotice ce abia așteaptă să-și spună povestea: panda Wanda, pinguinul Apollo, maimuța Penelope, leneșul Bob, papagalul Carlos, zebra Zaza, flamingo Fifi, crocodilul Roco și leul Leon.
Prin această colecție, PENNY își propune să ofere clienților și copiilor din viața lor o experiență de joacă frumoasă în care cei mici să descopere lumea aflând lucruri interesante despre animăluțele exotice.
Jucăriile de pluș sunt pregătite să stârnească curiozitatea copiilor și să își spună povestea, iar aceștia pot învăța lucruri noi și se pot și distra în același timp. Vor afla de la Wanda ce mănâncă urșii panda, de la Bob cât de mult doarme un leneș, iar de la Roco cât de rapizi sunt crocodilii.
Până pe 31 octombrie 2023, în magazinele PENNY se desfășoară campania de loializare cu acumularea de puncte bonus, în cadrul căreia clienții pot achiziționa jucăriile de pluș la prețuri preferențiale, cu o reducere de 60%. Folosind cardul PENNY fiecare punct obținut se dublează, iar la 5 puncte adunate pe talonul colector se acordă reducerea pentru o jucărie de pluș.
Prin această campanie, PENNY continuă, alături de Habitat for Humanity România, construcția cantinei din Centrul Comunitar Buftea începută în 2022. Cu ajutorul clienților, anul trecut au fost finalizate lucrările la exterior, iar anul acesta acțiunea este concentrată pe interiorul clădirii, pe instalațiile și finisajele cantinei. Tot cu ajutorul clienților proiectul se poate finaliza în 2023, iar cantina va putea oferi o masă caldă zi de zi copiilor defavorizați.
“Ne face plăcere să aducem, sperăm noi, mici bucurii în viața clienților noștri și a copiilor prin cei 9 prieteni de pluș gata să ofere distracție și învățare. Vă invităm să sprijiniți inițiativa noastră alături de Habitat for Humanity România pentru construirea cantinei Centrului Comunitar Buftea, care va oferi mese calde zilnic copiilor care nu au această posibilitate. Fiecare gest contează, iar fiecare jucărie cumpărată este un sprijin în finalizarea cantinei.”, a afirmat Monica Coman, Marketing Team Leader – Advertising, din cadrul PENNY | REWE România.
„Ne bucurăm că anul acesta vom finaliza lucrările la Cantina Bufkids și, datorită parteneriatului dintre Habitat for Humanity și PENNY, copiii celor două comunități defavorizate din Buftea vor avea parte zilnic de o masă caldă!” – Roberto Pătrășcoiu, Director Național Habitat for Humanity România.
Elevii a două școli din Flămânzeni și Buciumeni, cartiere defavorizate din Buftea, beneficiază deja de activitățile desfășurate în cadrul Centrului Educațional Bufkids, proiect inițiat în 2018.
Centrul funcționează ca un afterschool, unde elevii celor două școli iau parte la diverse activități, organizate de Asociația Hercules. Scopul proiectului este diminuarea riscului de abandon școlar, iar lucrările au putut fi finalizate în numai 2 ani (2018-2020) datorită colaborării cu PENNY, ca partener strategic.
Detalii despre campania de loializare PENNY pot fi consultate aici.