Retailerul german Penny Market, parte a Grupului REWE, anunță absolvenții programului educațional gratuit de Formare Duală în retail. Astfel, 11 tineri sunt calificați pentru a activa în domeniul retail-ului, iar doi dintre ei vor folosi diploma internațională de comerciant în Germania.
Realizat în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană AHK şi Profiles International, Formarea Duală în retail pentru tineri este un program de pregătire care are ca scop calificarea tinerilor în acest domeniu aflat în continuă dezvoltare. Participanţii la program au urmat o serie de cursuri teoretice şi practice, concepute şi realizate la standardele educaţionale germane, la finalul cărora obțin certificate de calificare pentru „Comerciant vânzător mărfuri alimentare și nealimentare”.
Demarate în 2015, cursurile s-au desfășurat pe perioada a trei ani, timp în care participanții au fost angajați în rețeaua Penny Market cu un program special: o zi pe săptămână dedicată cursurilor teoretice, în sala de curs, și patru zile dedicate practicii într-un magazin Penny Market, pentru a aplica noțiunile teoretice dobândite. Astfel, cursurile s-au bazat pe schema de lucru 20% – teorie, 80% – practică. Studenții au fost remunerați cu un salariu fix lunar, sistemul educațional de formare duală combinând cu succes educația vocațională cu perfecționarea la locul de muncă.
„Acest program a fost o experiență placută, cu bune și cu rele. M-a învățat ce înseamnă lucrul în echipă și ce înseamnă să fii responsabil, având o funcție într-o companie. Am cunoscut mulți oameni, fiecare cu un alt stil, și am învățat de la fiecare câte ceva. Chiar m-a ajutat să iau viața în propriile mâini”, a declarat Ana Maria Bencze, absolvent al programului
„Am făcut parte din programul Dual Education timp de 3 ani. Este un program care îmbină teoria cu practica în filialele Penny Market, un program greu, dar frumos, unde înveți să îți folosești diverse abilități. Înveți să fii mai bun și să îi înțelegi pe ceilalți, dar înveți și să fii un bun lider, un bun antreprenor, atât pentru tine, cât și pentru echipa din care faci parte. Mulțumesc Dual Education pentru șansa de a mă realiza profesional, ajungând de la un simplu ucenic la director adjunct de magazin”, transmite Alina Gaitan, absolvent al programului Dual Education
Programul educațional „Formare Duală în retail” ediția 2015-2017 s-a desfășurat în câteva orașe din țară, printre care București, Constanța, Mangalia, Sighișoara, Covasna, Brașov, Sibiu, iar activitatea practică din magazine a fost recompensată financiar, sub formă de salariu, cheltuielile de deplasare la cursul teoretic fiind asigurate de companie.
Instruirea profesională duală s-a finalizat prin susţinerea unor examene, în cadrul cărora cursanții au demonstrat nivelul de cunoştinţe acumulat în cei trei ani de pregătire. Examinările au fost concepute conform standardelor germane şi garantează calitatea deosebită a nivelului de instruire.
Despre programul Formare Duală la nivel internațional
Formarea Duală este un program de tradiție în Germania și a fost implementat de către Penny International în magazinele din Austria, Italia, Cehia si Ungaria după aceeași schemă de studiu (20% – teorie, 80% – practică). Și în România, grupul Rewe le va oferi tinerilor șansa unei calificări în acest domeniu, alături de AHK România, care urmăreşte, prin angajamentul său în acest domeniu, să promoveze în România modelul german dual de instruire profesională.