cu ajutorul terapiei asistate cu animale de companie
Animalele de companie pot deveni terapeuţi desăvârşiţi, ajutând oamenii să uite de singurătate şi să depăşescă momente dificile ale vieţii din punct de vedere emotional, psihologic şi social
Cea de-a patra ediţie a proiectului social “Animalele fac oamenii să zâmbească”, iniţiat de Pedigree® în parteneriat cu Primăria Sector 3 – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a reuşit încă o dată să îmbunătăţească starea de sănătate a seniorilor instituţionalizaţi în centrul pentru bătrâni “Casa Max”, cu ajutorul şedinţelor de terapie asistată cu animale de companie.
De doi ani de zile, cei 80 de seniori de la Casa Max au devenit beneficiarii unor şedinţe specializate de terapie susţinute de o echipă de psihologi şi dresori cu ajutorul câinilor special antrenaţi, în cadrul unui proiect inedit ce şi-a propus să folosescă câinii şi pisicile pentru a vindeca suferinţele vârstnicilor, dar şi pentru a le face viaţa mai frumoasă.
Numeroase studii de specialitate au demonstrat că această formă de terapie dezvoltă comportamente pro-sociale, iar după numai 15 minute de interacţiune cu un câine se produce o reacţie pozitivă, o „senzaţie de bine”, iar după 30 de minute se constată o reducere a stării de anxietate.
Rezultatele bune evidenţiate la nivelul stării de sănătate au făcut posibilă continuarea proiectului, astfel încât după proiectul pilot din anul 2009, în Martie 2010, seniorii de la Casa Max au beneficiat de o nouă serie de şedinţe de terapie. Cea de-a doua ediţie a proiectului a fost una mult mai complexă, fiind create două grupuri focus distincte de terapi şi s-a axat pe activităţi terapeutice de menţinere a rezultatelor pe termen lung. Şi de această dată, după 10 săptămâni de terapie, evaluările celor doi psihologi ai proiectului, Ioana Tempea – psiholog şi Violeta Pascu – psiholog „Casa Max”, au evidenţiat faptul că programele de terapie cu animale în cazul persoanelor de vârsta a treia sunt benefice.
În Octombrie 2010, cea de-a treia ediţie a proiectului „Animalele fac oamenii să zâmbească” a început firesc, adăugând încă o noutate în programul de terapie, respectiv jocurile motivaţionale pentru seniori, în scopul îmbunătăţirii condiţiei fizice. 80 % dintre participanţii la activităţile de terapie asistată au înregistrat scăderi semnificative ale presiunii sângelui şi a frecvenţei pulsului după interacţiunea cu câinii, iar pentru 60% dintre persoanele din cadrul grupului de terapie recreaţională s-a constatat o remisie a depresiei.
„Terapia cu ajutorul animalelor de companie este o metodă alternativă binevenită, care produce efecte benefice pentru sănătatea bătrânilor. Am văzut zâmbete, am văzut oameni care vorbesc şi merg mult mai bine, oameni care au reînvăţat să trăiască cu ajutorul animalelor.” a declarat Iulian Amza, medic veterinar Pedigree, reprezentant al Mars România.
Şi pentru că ne aflăm în preajma Crăciunului, echipa de terapeuţi le-a pregătit seniorilor de la Casa Max o petrecere surpriză cu invitaţi speciali şi cadouri de la Moş Crăciun. Melania Medeleanu, prezenţă constantă în cadrul şedinţelor de terapie, a împărţit cadouri bătrânilor şi, alături de Felix Dumitrescu şi Corneliu Ulici, doi tineri actori absolvenţi de ATF-UNATC au cântat colinde de crăciun.
Terapia cu animale a început să fie cunoscută şi folosită încă din anii 1950, iar în prezent este folosită într-un vast context terapeutic. Fiind o practică larg răspândită în toată lumea, ea este utilizată pentru a îmbunătăţi starea psihică şi/sau pentru a dezvolta abilităţile de socializare ale copiilor şi adulţilor prin contactul direct cu animale de companie în cadrul unor şedinţe coordonate de persoane specializate.