În luna noiembrie, FilmCafé difuzează cele trei continuări ale comediei cu adolescenți, American Pie. Primul film din serie a fost senzaţia verii lui 1999. Ulterior, toate cele trei continuări – American Pie 2 (2001), American Wedding (2003) și American Reunion (2012) – s-au bucurat de succes, încasând aproape un miliard de dolari doar din vânzările de bilete, la un buget total de aproximativ 100 de milioane de dolari.
Seria de filme debutează în vara lui 1999 când cei patru prieteni dintr-un mic oraş din Michigan au pornit într-o aventură. În anii ce au trecut, Jim şi Michelle s-au căsătorit, în timp ce Kevin şi Vicky şi-au spus adio. Oz şi Heather s-au înstrăinat unul de celălalt, însă Finch tot mai tânjeşte după mama lui Stifler. Aceşti prieteni de-o viaţă au revenit ca adulţi pentru a depăna amintiri şi a se inspira din întâmplările mânate de hormoni ale adolescenței.
Tot în noiembrie, FilmCafé difuzează seria-satiră Scary Movie, ce s-a evidențiat prin parodierea celor mai populare și mai discutate momente din filme, seriale și reclame. Scene memorabile din Scream, Al șaselea simț, Matrix, Stiu ce-ai fãcut astă vară, The Blair Witch Project etc. sunt atacate cu îndrăzneală, iar sarcasmul se extinde la un număr imens de clișee folosite în toate genurile de filme cu adolescenți.
Iată detalii despre filme și când anume sunt programate:
Plăcintă Americană 2/American Pie 2 (2001)
Vineri, 8 noiembrie, ora 19:50, FilmCafé
Duminică, 10 noiembrie, ora 00:05, FilmCafé
Joi, 14 noiembrie, ora 02:15, FilmCafé
Prietenia este ingredientul principal din acest film. Personajele din acest film sunt aceleași pe care le-am cunoscut în filmul original cu excepția că sunt puțin mai mature și încep să învețe cât de greu este să menții prieteniile. O relație are nevoie de muncă, de dragoste, câteodată poate fi dificilă, câteodată plăcută, câteodată dureroasă, dar în cele din urmă este cel mai satisfăcător lucru.
La baza filmului Plăcintă Americană 2 stau – așadar – patru prieteni apropiați, în ciuda diferențelor dintre ei, patru tineri arhitipali. Kevin (Thomas Ian Nicholas) este conducătorul găștii, Jim (Jason Biggs) este tipul care mereu încurcă lucrurile, Oz (Chris Klein) este romanticul iar Finch (Eddie Kaye Thomas) este, practic, un mister. Cât privește fetele, romantica Vicky (Tara Reid) are mai multă experiență acum și este mai puțin idealistă. Fără a-și pierde șarmul și maniera anterioare, Michelle (Alyson Hannigan) are mai multă compasiune pentru Jim, Heather (Mena Suvari) este nerăbdătoare să vadă ce-i oferă lumea, în timp ce Jessica (Natasha Lyonne) rămâne cea mai realistă persoană din grup.
Placintă Americană – Nunta/American Wedding (2003)
Vineri, 15 noiembrie, ora 20:00, FilmCafé
Duminică, 17 noiembrie, ora 00:35, FilmCafé
Joi, 21 noiembrie, ora 01:35, FilmCafé
Ca în primele două filme, în centrul povestirii se află Jim. De data aceasta, se căsătorește. Michelle (Alyson Hannigan) e aleasa inimii lui. Jim are destule pe cap, mai ales că trebuie să-i impresioneze pe părinții viitoarei sale soții, Harold (Fred Willard) și Mary (Deborah Rush), care se dovedesc destul de rigizi. În American Pie era prezentă rivalitatatea în dragoste și actualul film nu face excepție. Din nou principalul duel este între Stifler și Finch. January Jones, intepreta surorii lui Michelle, o nou venită în rândul echipei, este subiectul discordiei dintre cei doi. Din film nu lipsește Kevin (Thomas Ian Nicholas), care împreună cu Jim și Finch se află într-o misiune foarte delicată: aceea de a găsi rochia perfectă pentru Michelle.
Rezultatul poate fi rezumat astfel: o petrecere de burlaci cu două domnișoare foarte picante, lecții de dans, o biserică plină de flori moarte, un inel buclucaș și un tort uriaș și… păros.
Plăcintă Americană. Din nou pe felie/American Reunion (2012)
Vineri, 22 noiembrie, ora 19:30, FilmCafé
Luni, 25 noiembrie, ora 00:05, FilmCafé
Joi, 28 noiembrie, ora 02:55, FilmCafé
Întreaga distribuție originală s-a reunit pentru acest film, în care este vorba despre o reuniune de clasă, la peste o decadă de la terminarea liceului. Toate personajele au acum treizeci și ceva de ani; atunci era un film cu adolescenți, acum e o lume cu totul nouă pentru personaje. Jason Biggs se întoarce la rolul veșnicului excitat Jim, care acum a avut și atribuții de producător executiv.
Alyson Hannigan se întoarce la rolul lui Michelle, acum mamă a unui băiețel. E măritată cu Jim și se luptă să-și păstreze dorința sexuală în cuplu. Seann William Scott se întoarce la personajul-simbol al unei epoci și al unei culturi, Stifler, dar avansează și la rolul de producător executiv. Mena Suvari își reia rolul, Heather – care s-a concentrat pe cariera ei; lucrează acum în domeniul medical și are un iubit doctor. Relația ei cu Oz s-a stricat pentru că acesta a plecat în California pentru a profita de șansa de a lucra în televiziune. O altă favorită a seriei e irezistibila Vicky, căreia îi dă viață din nou Tara Reid. În primul film, Vicky era o fată simpatică, cu care se putea identifica orice fată care vedea filmul, pentru că ea e cea care amână momentul primei întîlniri sexuale, fiindcă îl așteaptă pe băiatul care să-i spună că o iubește. Lucrurile sunt cam la fel și acum, îl așteaptă pe cel care merită așteptarea…
Thomas Ian Nicholas e Kevin, fostul ei iubit. Acum e arhitect și își petrece timpul uitîndu-se la reality showuri împreună cu soția lui. Eddie Kaye Thomas revine în rolul lui Finch. E greu de crezut că au trecut 13 ani de cînd Finch a plătit-o cu 200 de dolari pe cea mai bună prietenă a lui Vicky ca să răspîndească zvonul că e foarte viril, pentru a-i crește șansele de a se culca cu vreo fată.
Pe lîngă vechii favoriți din distribuția originală, în noul film apar și personaje noi. Jay Harrington este rivalul lui Oz, chirurgul care e iubitul lui Heather, iar iubita lui Oz este manechina oportunistă Mia, interpretată de Katrina Bowden.
Comedie de groază/Scary Movie (2000)
Sâmbătă, 16 noiembrie, ora 20:10, FilmCafé
Duminică, 17 noiembrie, ora 02:35, FilmCafé
Miercuri, 20 noiembrie, ora 02:00, FilmCafé
Totul începe cu uciderea unei eleve frumoase. După aceea, o gașcă de adolescenți zăpăciți descoperă că printre ei se află un ucigas. Personajul principal, Cindy Campbell, și prietenii săi neajutorați, adică Buffy, Brenda, Bobby, Greg, Shorty și Ray, trebuie să se apere de pericol… și de sâcâitoarea reporterã Gail Hailstorm, care se ține scai de ei. Pe măsură ce acțiunea avansează, un șir de surprize ilare și înspãimântãtoare spulberă orice derulare previzibilă a poveștii, producând întorsături de situație dintre cele mai hazlii.
Comedie de Groază 2/Scary Movie 2 (2001)
Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 20:20, FilmCafé
Marţi, 26 noiembrie, ora 00:05, FilmCafé
Vineri, 29 noiembrie, ora 04:10, FilmCafé
Ideea pentru Scary Movie 2 a venit când realizatorii și-au dat seama că multe filme cu tema supranaturală sunt pline de momente absolut ilare, care pur și simplu te roagă să le parodiezi. Așadar, Daca Scary Movie s-a ocupat de filmele cu asasini, Scary Movie 2 parodiază convențiile și clișeele filmelor despre supranatural. Scary Movie 2 readuce patru veterani din Scary Movie și ne face cunoștință cu o nouă echipă de personaje amuzante. Marlon Wayans reia rolul lui Shorty cel dependent de „ierburi”, iar Shawn Wayans se întoarce ca Ray cel confuz din punct de vedere sexual. Anna Faris conduce grupul în rolul Cindy Campbell, iar Regina Hall joaca rolul posedatei Brenda.
Supraviețuitorilor din primul film li se alătură comicul David Cross, debutand ca Dwight, asistentul profesorului, care recruteaza oamenii pentru experiment. Chris Elliott joaca rolul lui Hanson, care deține cheia misterelor din Scary Movie 2.
Kathleen Robertson este o studentă sexy, Theo, care se folosește la propriu de atuurile sale fizice. Tori Spelling, în rolul unei obsedate „atrase fatal”. Din distributie mai fac parte Chris Masterson, in rolul lui Buddy, care habar nu are sa se poarte cu femeile, și Richard Moll, in chip de spirit supranatural.
Comedie de groază 3/Scary Movie 3 (2003)
Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 20:20, FilmCafé
În fruntea distributiei filmului Scary Movie 3 se aflã Anna Faris, una dintre vedetele filmului original „Scary Movie”, care s-a întors de data aceasta în rolul lui Cindy Campbell, acum matură, reporter de știri tenace și serios ale cărei investigații continue scot la iveală o apariție bruscă de întâmplări bizare, de la extratereștri în libertate la casete video cu crime la scară mare. Pamela Anderson, alãturi de Jenny McCarthy, interpreteazã rolul elevelor la Școala catolicã.