Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pe circuit înainte de showroom: BMW M8 GTE pregătiri pentru prima cursă

BMW M8 GTE

BMW Seria 8 de o lansare pe piață cu adevărat specială – înainte ca noile modele să fie disponibile pentru clienți, în cursul anului viitor, BMW M8 GTE își va face debutul pe circuit în cursele de anduranță. Noul BMW M8 GTE marchează și revenirea BMW în celebra cursă de 24h de la LeMans după o pauză de 8 ani. Botezul focului M8 GTE este programat pe 28 ianuarie 2018, în cea de-a 56-a ediţie a “Rolex 24 At Daytona”, în cadrul campionatului IMSA WeatherTech SportsCar Championship.

Bucureşti/Woodcliff Lake. Mai mulţi ingineri BMW Team RLL vizitează BMW Motorsport din München (Germania) pentru a asista la finalizarea construcţiei primului BMW M8 GTE, pe măsură ce echipa se pregăteşte pentru sezonul 2018 din IMSA WeatherTech SportsCar Championship şi cea de-a zecea stagiune a competiţiei de anduranţă alături de “The Ultimate Driving Machine”. Călătoria la München a fost repetată de mai multe ori de-a lungul ultimului deceniu, atunci când echipa a asistat personalul BMW Motorsport în prima construcţie a modelelor BMW M3 GT, BMW Z4 GTE, BMW M6 GTLM şi acum BMW M8 GTE. Maşina este planificată să sosească la sediul echipei din Hilliard (Ohio) la finalul lunii noiembrie, programul de teste în SUA urmând să înceapă la scurt timp după aceea. Primul test oficial IMSA cu noua maşină are loc pe Daytona International Speedway, în perioada 5-6 decembrie 2017.

BMW M8 GTE

Condusă de Bobby Rahal, BMW Team RLL a încheiat sezonul 2017 din IWSC cu patru victorii, inclusiv succese consecutive pe Mazda Raceway Laguna Seca şi în Petit Le Mans, pentru a încheia programul M6 GTLM într-o manieră spectaculoasă. Din 2009, echipa a totalizat 17 victorii în categoria GT și un total de 68 de clasări pe podium. “După unul dintre cei mai de succes ani ai noştri alături de BMW, sunt foarte mulţumit că vom continua să lucrăm împreună şi în anii următori pentru a obţine mai multe victorii şi titluri de campioni pentru BMW. Aceasta a fost un parteneriat fantastic şi de lungă durată, care a început în 2009. Suntem onoraţi să reprezentăm BMW pe circuitele din America de Nord. O organizaţie RLL îmbunătăţită pentru 2018 va contribui, fără îndoială, la dezvoltarea şi pregătirea noului BMW M8 GTE, care este una dintre cele mai interesante maşini noi din 2018”, a declarat Bobby Rahal, directorul echipei americane.

“BMW M8 GTE va începe un nou capitol pentru BMW Team RLL şi suntem nerăbdători să începem testele”, a spus Victor Leleu, directorul BMW of North America Motorsport. “Echipa lui Bobby a contribuit ca M3, Z4 şi M6 să devină modele câştigătoare împotriva celor mai buni adversari GT din lume şi nu avem nici o îndoială că M8 GTE va urma acelaşi traseu. Aşa cum au arătat cele patru victorii reuşite cu M6 GTLM în acest sezon şi în special succesul din Petit Le Mans, BMW Team RLL – asemenea vinului bun – devine tot mai valoroasă odată cu trecerea timpului.”

Sezonul 2018 din IMSA WeatherTech SportsCar Championship va debuta în cea de-a 56-a ediţie a “Rolex 24 At Daytona”, care va avea loc la 28 ianuarie 2018. Urmăriţi BMW Team RLL pe Twitter, la @BMWUSARacing, pentru informaţii “from-the-pit-box” de-a lungul week-endului.

Detalii suplimentare cu privire la toate programele BMW Motorsport vor fi prezentate la 15 decembrie 2017, în timpul evenimentului anual Season Review al BMW Motorsport.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.