Ernest da startul unui nou sezon “Pe banii parintilor”, vineri, 17 ianuarie, de la ora 20:00, la Kanal D.
Ernest va fi pe urmele adolescentilor care, aflati in pragul majoratului, cauta o viata lipsita de griji, ignorand educatia si buna crestere a parintilor si incercand sa se desprinda de influenta acestora. Vedeta Kanal D va observa comportamentul tinerilor, va pune in balanta anumite aspecte din viata lor si va analiza situatii si conflicte familiale, eforturi si sacrificii, in «lupta» dintre generatii.
“Noul sezon al emisiunii pune accent pe situatii similare cu cele traite de telespectatori, parinti si adolescenti deopotriva, care au trecut sau se pregatesc sa treaca prin experienta majoratului. Vom veni cu povesti de viata noi, captivante si pline de invataminte, in care se poate regasi fiecare dintre noi si vom incerca sa va aratam o rezolvare a situatiilor delicate prin care trec unii parinti de dragul odraslelor”, spune Ernest.
O adolescenta, gata sa faca orice de dragul banilor
Prima editie a noului sezon debuteaza cu povestea Laviniei Vasilescu, o studenta in varsta de 19 ani, care isi doreste cu ardoare sa devina independenta. Originara din Babadag, Lavinia locuieste in Bucuresti de 5 ani, de cand parintii sai au decis ca, pentru viitorul ei, este mai bine sa vina in Capitala.
Anii au trecut, iar viata in Bucuresti nu mai este chiar atat de ofertanta pentru familia Vasilescu. Tatal adolescentei a primit o oferta foarte buna de munca in Babadag si se gandeste serios sa o accepte, insa nu vrea ca acest lucru sa afecteze viitorul fiicei sale.
Drept urmare, sotii Vasilescu au decis sa apeleze la emisiunea "Pe banii parintilor" pentru a se convinge ca fiica lor este capabila sa isi poarte singura de grija.
Investigatia derulata de Ernest si specialistii emisiunii, scoate la lumina fata nevazuta a Laviniei. Facultatea si cariera nu reprezinta deloc o prioritate pentru ea, atata vreme cat obtine ceea isi doreste cu usurinta si prin mijloace mai putin ortodoxe.
Care sunt indeletnicirile de zi cu zi ale tinerei, ce este in stare sa faca de dragul banilor si cum reactioneaza parintii acesteia cand afla adevarul despre fiica lor, aflati vineri, 17 ianuarie, de la ora 20:00, urmarind prima editie a noului sezon “Pe banii parintilor”, prezentat de Ernest, la Kanal D.