Gusturile aromate de sezon, meșteșugurile cu tradiție și produsele autentice românești vor fi sărbătorite anul acesta pe 26 și 27 septembrie la Festivalul Recoltei, organizat în aer liber pe esplanada din cadrul Veranda Mall.
Agenda sărbătorii de toamnă se va desfășura sâmbătă și duminică, între orele 12:00–18:00 și va cuprinde un program artistic cu dansuri populare din mai multe regiuni ale țării, ateliere creative pentru părinți și copii, precum și o zonă dedicată expozanților autohtoni.
Evenimentul își propune să aducă distracția și voia bună laolaltă într-un cadru care celebrează, susține și pune în valoare elementele de folclor, produsele și preparatele românești cu tradiție și comunitatea locală de artiști, producători și gospodari.
Astfel, în cadrul festivalului cei prezenți vor putea degusta diferite produse de sezon și vor putea achiziționa obiecte fabricate în România, de la următorii expozanți:
- Celar distilerie – Băuturi 100% naturale obținute prin distilarea prunelor fermentate în condiții ecologice, respectând o rețetă tradițională transmisă din generație în generație.
- Chef sosin – Producție artizanală de muștar, chutney de roșii și alte sosuri curate pe care le vrei oricând la îndemână.
- Lemnișor – Produse fabricate în România din lemn natural și presat.
Festivalul Recoltei este un eveniment destinat în special familiilor cu copii, reunind o serie de activități interactive și amuzante care să aducă în centrul atenției creativitatea și abilitățile practice prin intermediul sesiunilor de creație și a jocurilor dintre părinți și copii.
Așadar, pe parcursul celor două zile vor fi desfășurate diverse ateliere creative și concursuri menite să dezvolte simțul estetic al celor mici, precum și spiritul de echipă sau abilitățile de comunicare:
ACTIVITĂȚI PENTRU COPII
- COLAJE FRUNZE
- JOC X ȘI 0 CU DOVLECI – grupe de maximum 25 copii/oră – Copiii vor putea juca X și 0 cu dovleci, după regulile clasice. Acesta va fi jucat în două persoane și va câștiga cel care obține trei de X sau 0 în linie.
- PICTURĂ PE DOVLECI – grupe de maximum 25 copii/oră – Câștigătorii vor primi câte un dovleac pe care îl vor picta și accesoriza după bunul plac, pe care îl vor putea lua acasă și folosi drept decorațiune.
CONCURSURI PENTRU FAMILII
- PUMPKIN RING TOSS – Aruncă cercuri de la distanță în jurul dovlecilor! Cei care vor obține cele mai multe puncte, câștigă!
- Basket throwing game with potatoes/apples – Aruncă mere sau cartofi de la distanță în două coșuri. Cei care vor obține cele mai multe puncte, câștigă!
Atelierele creative sunt dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani, iar participarea se face doar pe bază de înscriere în prealabil, în limita a 25 de participanți/oră.
Toți participanții din spațiul dedicat pentru eveniment trebuie să respecte regula de distanțare fizică specifică, de minimum 2m, iar pe toată durata desfășurării evenimentului purtarea măștii de protecție este obligatorie.
Mai multe detalii despre formularul de înscriere necesar pentru participarea la ateliere și regulamentul pentru desfășurarea evenimentelor în perioada pandemiei COVID-19 pot fi consultate aici.
Te așteptăm weekend-ul aceasta să celebrăm împreună #FestivalulRecoltei la Veranda Mall! Până atunci ne poți urmări pe pagina de Facebook sau pe contul de Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile despre eveniment.