Sâmbătă, 22 mai, de Ziua Internaţională a Biodiversităţii, Comisia Europeană invită bucureştenii la expoziţia interactivă “Satul Biodiversităţii”, ce va avea loc între orele 10:00 – 18:00, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) – în apropierea intrării dinspre Baba Novac (statuia Al. I. Cuza).
Expoziţia cuprinde o structură cu reclamele campaniei, un kiosk cu panouri informative şi un cort în care se vor desfăşura activităţi educative interactive.
La kiosk, fiecare vizitator va avea ocazia să se informeze despre ce înseamnă biodiversitatea, cum ne ajută să supravieţuim, despre ameninţările la adresa sa şi cum putem să ne implicăm, fiecare în parte, pentru a o proteja.
La cortul expoziţiei sunt asteptaţi atât cei mici – care vor învăţa despre biodiversitate colorând siluetele campaniei şi plantând seminţe de plante gustoase şi decorative – cât şi cei mai mari, care sunt invitaţi să îşi verifice cunoştinţele despre biodiversitate şi să se implice efectiv în susţinerea sa prin diverse activităţi pe Facebook. Toţi participanţii vor fi recompensaţi cu premii biodiversificate.
“Satul biodiversităţii” va continua duminică, 23 mai, în formulă lărgită, cu organizaţia World Wide Fund for Nature (WWF), care se va alătura cu o expoziţie foto dedicată unei sărbători inedite: Ziua Parcurilor din Carpaţi.
Vă aşteptăm în “Satul Biodiversităţii” şi nu uitaţi: contăm unii pe alţii!
Despre Campania Biodiversităţii
Expoziţia face parte din Campania Biodiversităţii a Comisiei Europene, care a fost lansată luna trecută şi se desfăşoară concomitent în 6 State Membre cu un grad scăzut de informare în privinţa biodiversităţii – România, Bulgaria, Italia, Spania, Polonia şi Olanda.
Iniţiativa Comisiei are la bază un recent studiu Eurobarometru care arată că mulţi europeni nu înţeleg semnificaţia termenului biodiversitate şi nu cred că sunt bine informaţi în ceea ce priveşte pierderea ei. De aceea, campaniaîşi propune să contribuie la creşterea gradului de responsabilizare a publicului prin educare şi prin generarea unui angajament comun al cetăţenilor şi autorităţilor locale.
Mesajul principal al campaniei este interdependenţa biodiversităţii exprimată în termeni simpli: noi depindem de albină, care depinde de floare, care depinde de furnici, care depinde de copac, care depinde de gândac, care depinde de vrabie. Contăm unii pe alţii.
Pagini Utile
* Pagina de internet a campaniei
//www.contamuniipealtii.eu
* Pagina campaniei pe Facebook
//apps.facebook.com/biodiversity
{mosloadposition user10}