Pe 14 noiembrie vom demonstra că avem puterea să schimbăm soarta pădurilor din România, printr-o acțiune de mobilizare civică la nivel național. Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, „Plantăm fapte bune în România” – inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat – acționa într-o singură zi.
“Căutăm cât mai mulți colegi care să aibă rol de şefi de parcelă. Rolul lor este foarte important pentru o bună organizare şi o reuşită a împăduririi. Atribuţiile unui şef de parcelă sunt descrise în video-ul realizat recent de către colegii noștri” a declarat Liana Buzea, fondatorul inițiativei de împădurire pe bază de voluntariat.
Localitățile în care cei interesați se pot implica sunt: Ulmu, Dor Mărunt și Jegălia – județul Călărași, Talpa – județul Tulcea, Peștera – județul Constanța, Bezdead – județul Dâmbovița, Sânmihaiu Român – județul Timiș, Zerind și Fântânele – județul Arad și Viișoara – județul Cluj.
Atribuţiile unui şef de parcelă sunt explicate in materialul video de mai jos:
Împădurirea pe bază de voluntariat din data de 14 noiembrie este inițiată de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România și are drept Partener Instituțional Principal Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor care prin intermediul R.N.P., iar ROMSILVA va furniza gratuit puieții necesari și asistență de specialitate pe toate plantațiile pe care voluntarii se vor implica.
Inițiativa se află încă din anul 2013 sub asupiciile Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, fapt care atestă dedicarea și calitatea muncii tuturor membrilor și partenerilor implicați în inițiativă.
„Plantăm fapte bune în România” îi așteaptă pe cei interesați de acest rol la adresa: voluntar@plantamfaptebune.ro