De Ziua României, Observator Antena 1 se îmbracă în straie de sărbătoare și le arată tuturor românilor că schimbarea în bine vine cu fiecare dintre noi. Sub sloganul „Tu schimbi România”, o serie de reportaje și ediții speciale arată de 1 Decembrie că avem oameni în țara aceasta care au reușit să facă tot ce le stă în putință pentru a schimba lumea din jurul lor. De la ora 06.00 la ora 08.00, Geanina Ilieș și Daniel Osmanovici vor fi primii știriști care le vor spune românilor „la mulți ani” de ziua lor, în vreme ce Olivia Păunescu și Valentin Butnaru vor face echipă în transimiunea live de la parada militară de 1 Decembrie. De la 11.00 la 13.00 o ediție specială Observator va aduce în platou, alături de Mihaela Călin, o serie de invitați cunoscuți, români cu povești demne de relatat pentru ca o țară întreagă să știe de ele. Observator continuă apoi de la 16.00 la 16.30, apoi principalul jurnal al serii, de la 19.00, va fi prezentat de Anca Lungu, în vreme ce Observator Special și Octavia Geamănu aduc, de la 20.00, alte povești românești.
De 1 Decembrie, „Tu schimbi România”! Tragedia petrecută în acest an la clubul Colectiv a stârnit reacţii absolut neaşteptate: dincolo de revoltă, pe zeci de mii de voci s-a cerut o schimbare profundă în societatea românească. De 1 Decembrie, echipa Observator îşi propune să arate că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, că sistemele se vor îmbunătăţi doar atunci când cetăţenii vor pune presiune constantă asupra lor, când fiecare va face tot ce se poate pentru a corecta ceea ce nu e în regulă. Editiile Observator din 1 Decembrie vor difuza o serie de materiale cu şi despre oameni care nu s-au resemnat, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca lumea în jurul lor să se schimbe, reportaje cu situaţii extrem de diferite: de la poveştile oamenilor care "treziţi" de drama din Colectiv au făcut ceva ca mâine lumea lor să arate mai bine, până la comunităţi care n-au mai aşteptat implicarea statului şi în ultimii ani au rezolvat necesitățile obligatorii unei vieţi civilizate: dispensar, şcoală, asfalt.
Reporterii Observator au strâns povești multe, au stat de vorbă cu oameni interesanți și au găsit locuri din România care s-au transformat sub mâinile dibace ale celor care au ales să înceapă schimbarea de la ei înșiși. #colectiv este povestea unei generații care moare ca să se schimbe ceva în România. Numele celor care au pierit în flăcările din club sunt cele ale unor copii care aveau comunitățile lor și dorințele lor de a schimba în bine viitorul României. Unul dintre nume este al Alexandrei Matache. Alexis, pentru prieteni. La 26 de ani, absolventă de Jurnalism și Științele Comunicării, visa la o carieră în comunicare. A fost una dintre cele mai tari barmanițe din cluburile cunoscute ale Capitalei. Și încă reprezintă și după moarte drama unei generaţii care, doar pe pile sau cu multe sacrificii, reuşeşte să construiască în domeniul în care s-a pregătit la facultate.
Drama #colectiv a scos la iveală un puternic spirit de solidaritate și voluntariat. Oamenii simpli se implică. Și fac ceea ce nu poate să facă statul. Observator a găsit multe personaje, oameni din diverse domenii care au mobilizat toți cunoscutii pentru a strânge medicamentele necesare răniților de la Colectiv.
În fiecare an de ziua lor românii își amintesc că vor o țară ca afară. Iar în unele locuri, România deja respiră aer de schimbare în bine. Sătui să aştepte o minune, locuitorii unei comune din Argeş au pus ban pe ban, cărămidă peste cărămidă şi au construit cu mâinile lor un dispensar modern. În reportajele Observator de 1 Decembrie își va găsi locul și românul care a schimbat America, Steven Fulop, cel care a schimbat în 10 ani faţa unui întreg oraş, Jersey City. Iar în țară, există români care au înțeles importanța educației pentru ei și copiii lor. Directorul şi profesorii de la Şcoala Marin Preda din Piteşti au decis să facă ei ceva și să nu mai aştepte de la Minister sau Inspectorat ajutor, totul pentru a face o şcoală altfel.