Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pavilionul de Artă București ART SAFARI 2018

Art Safari, Herve Mikaeloff, Alina Serban, Attila Kim

Următoarea ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 11-20 mai 2018.

Curatorul Expoziției Centrale este Hervé Mikaeloff, Pavilionul Muzeal va fi curatoriat de Alina Șerban, iar arhitectul ediției din 2018 este Attila Kim.

Hervé Mikaeloff este consultant de artă independent și curator francez. A curatoriat evenimente pentru artiști din întreaga lume, dar și expoziții importante la Bienala de la Veneția, Palais de Tokyo din Paris, Muzeul de Artă din Hong Kong și Garage Museum of Contemporary Art din Moscova. Hervé Mikaeloff a lucrat ca director la Fondation Cartier. În prezent, oferă consultanță Grupului Louis Vuitton Moët Hennessy și CEO-ului LVMH, Bernard Arnault. În 2011 a primit ordinul “Chevalier de Ordre des Arte et des Lettre” din partea Ministerului Culturii din Franța, un omagiu adus prestigioasei sale cariere în domeniul artei. A fost redactor-șef pentru Official Art în 2014 și a curatoriat expoziția Romanian Scenes în 2013 la Espace Culturel Louis Vuitton din Paris.

Art Safari, Herve Mikaeloff, Alina Serban, Attila Kim

Alina Șerban este istoric de artă, curator al unor expoziții prezentate la Salonul de Proiecte, București; Domino, Cluj; Sala Dalles–MNAC, București; Fotogalleriet, Oslo; Uqbar Project Space, Berlin; Kunsthalle Fridericianum, Kassel; Galerie im Taxispalais, Innsbruck; Fotogalerie Wien. În 2009, Șerban este curator al Pavilionului României la Bienala Internațională de Artă de la Veneția (artiști Ștefan Constantinescu, Andreea Faciu, Ciprian Mureșan), proiect itinerat în 2010 la centrul de artă contemporană The Renaissance Society la Universitatea Chicago, USA. Din 2011 coordonează cu sprijinul Asociației pepluspatru platforma editorială P+4 Publications dedicată artei și arhitecturii românești contemporane. În prezent, dezvoltă proiectul Institutul Prezentului, o structură artistică interdiscipinară fondată la finalul anului 2016.

Attila Kim este un arhitect cu o vastă experiență în proiectare de expoziții culturale, restaurare și proiecte de arhitectură, nominalizat de trei ori pentru premiul de arhitectură contemporană al Uniunii Europene, Premiul Mies van der Rohe (2009, 2011, 2017), este câștigător al mai multor premii naționale în cadrul Bienalei de Arhitectură București și Bienalei de Arhitectură Transilvania (11 premii și 13 nominalizări) și pentru premiul de arhitectură contemporană Iacov Chernikhov, Moscova. În 2016 Attila KIM a fost distins cu Arts and Society Leadership Award de Aspen Institute pentru contribuția adusă culturii românești, pentru promovarea României pe plan internațional și sprijinul acordat dezvoltării patrimoniului cultural.

Din portofoliul lui Attila KIM fac parte printre altele expozițiile Adrian Ghenie: Darwin’s Room la Bienala de la Veneția; Mircea Cantor: Q.E.D., Deimantas Narkevicius: Dulapul și Muzica , Învăţământul artistic bucureştean şi arta românească după 1950, Geta Brătescu: The Artist’s Studio, Retrospectiva SubReal, toate realizate la Muzeul Național de Artă Contemporană; European Travellers: Art from Cluj Today la Kunsthalle (Mucsarnok) Budapesta; Transformation. Romanian Sculpture 25 Years After the Revolution la Muzeul Beelden Ann Zee, Haga, Olanda; Printre Rânduri și Gheorghe Ilea: Povestea mutării la Galeria Plan B, Cluj Napoca.

Attila KIM a fost cordonatorul și arhitectul tuturor edițiilor Romanian Design Week (2013 – prezent), și a fost arhitectul mai multor expoziții design contemporan românesc în cadrul Stockholm Design Week, Viena Design Week, London Fashion Week și London Architecture Festival.

Attila KIM este Comisarul României la Bienala de Veneția, edițiile 2015 până în prezent.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.