Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pavilionul central ROMEXPO se transforma in baza militara

Romexpo

Din 18 octombrie

Tehnica militară de ultimă oră poate fi consultată, în perioada 18-21 octombrie 2007, la Complexul expoziţional ROMEXPO. Expoziţia internaţională de tehnică militară, EXPOMIL, ajunsă la ediţia a V-a, este organizată de ROMEXPO împreună cu Ministerul Apărării, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, ROMARM şi PATROMIL.
Participă peste 100 de expozanţi din 18 ţări: Austria, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Israel, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia. Structura ţărilor participante pune în lumină prezenţa la EXPOMIL atât a unor state membre NATO, cât şi a altora profund implicate în combaterea terorismului internaţional.

“La această ediţie, EXPOMIL a izbutit să atragă participanţi din ţări cu mare tradiţie în domeniul apărării, care probează că EXPOMIL câştigă în credibilitate, contribuie nemijlocit la creşterea accesului la tehnologii militare de vârf, în scopul consolidării încrederii reciproce, a politicii de destindere şi menţinere a păcii, a combaterii terorismului.
O expoziţie pe teme militare la Romexpo este necesară pentru că EXPOMIL face o legătură firească între preocupările consecvente ale României pentru interoperabilitate şi lumea oamenilor de afaceri, specialişti, producători şi comercianţi direct implicaţi, alături de militari, în realizarea programelor de modernizare a tehnicii de luptă, în relansarea industriei naţionale de apărare, a exporturilor de profil.”, a declarat Cătălin Trifu, director Organizare Târguri şi Expoziţii ROMEXPO.

Tematica este diversificată şi cuprinde: sisteme şi echipamente pentru trupele terestre, sisteme şi echipamente pentru aviaţie, sisteme şi echipamente pentru marină, comandă, control, comunicaţii şi informaţii, mijloace pentru deminare, echipamente pentru securitatea internă, arme şi sisteme de apărare, echipamente şi facilităţi de bază pentru susţinerea misiunilor, protecţie, siguranţă, supravieţuire şi risc, uniforme îmbrăcăminte şi echipament personal, servicii.

Ca şi la ediţiile precedente, concomitent cu expoziţia sunt programate şi seminariile internaţionale ICOMIL având ca tematici: Armonizarea eforturilor pentru îmbunătăţirea cooperării în domeniul cercetării şi tehnologiei şi Armonizarea eforturilor pentru întărirea cooperării industriale. Seminariile vor avea loc la Centrul de conferinţe ROMEXPO (Sălile Brâncuşi şi Madgearu) în data de 19 octombrie. De asemenea, în ziua de 20 octombrie, vor avea loc prezentări în Poligonul Mihai Bravu ale tehnicii militare de luptă.

Primele două zile ale expoziţiei sunt dedicate exclusiv specialiştilor (acces cu invitaţie sau legitimaţie militară, între orele 10,00-18,00). Publicul va putea vizita EXPOMIL în ziua de 20 octombrie, între orele 10,00-18,00 şi în ziua de 21 octombrie, între orele 10,00-16,00. Costul unui bilet de vizitare este de 6 lei. Site-ul expoziţiei este www.expomil.ro.

De menţionat că în aceeaşi perioadă cu EXPOMIL, ROMEXPO organizează şi expoziţiile: Târgul de Turism al României, Romhotel, Expo Sport şi Agrement şi Expo Drink.

Bucuresti, 18.10.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.