sa-mi dau jos hainele!”
Supershow incendiar cu Alin Văduva, sâmbătă seară la X Factor! Cu o coregrafie de senzaţie şi o interpretare pe măsură a celebrei piese "You can leave your hat on", concurentul a reuşit să impresioneze atât juriul cât şi publicul din sală care a izbucnit într-un ropot de aplauze imediat după terminarea showului pus la cale de Alin şi mentorul său, Adi Sînă. Momentul pregătit de Alin a făcut-o pe jurata X Factor, Paula Seling să exclame: “Am avut senzaţia că ţipi la mine să-mi dau jos hainele!”
Însoţit de patru superbe domnişoare, îmbrăcate în ţinute foarte sexy, Alin Văduva şi-a făcut intrarea pe scena X Factor reuşind să impresioneze printr-o coregrafie spectaculoasă, dar mai ales prin voce şi atitudine, confirmându-şi din nou titlul de finalist al supershowului X Factor.
“A fost un moment incredibil. Perfect!” i-a spus juratul Mihai Morar concurentului din categoria coordonată de Adrian Sînă. În spirit de glumă, făcând referire la showul pus în scenă de Alin, Mihai Morar a continuat: “Coregrafia a fost fantastică. Am rămas fără cuvinte. Sper să mă ierţi că nu te-am auzit”. Şi Paula Seling s-a arătat impresionată de prestaţia concurentului, deşi ar fi vrut să fie convinsă mai suav de mesajul melodiei. “La început, am avut senzaţia că ţipi la mine să-mi dau jos hainele. Trebuia să încerci să mă convingi mai frumos, mai suav” a spus Paula Seling. Pe lângă acest comentariu, jurata X Factor a recunoscut că Alin are calităţi vocale impresionante, lăudându-l în acelaşi timp şi pentru alegerea piesei.
Sâmbăta aceasta, cei de acasă s-au bucurat de o ediţie de gală deosebită ce a avut ca temă melodii celebre din filme care au scris istorie. Fiecare dintre finaliştii X Factor a pregătit un moment special în această ediţie, oferind publicului un show extraordinar cu voci de excepţie, atitudine pe măsură, coregrafie şi costume senzaţionale. Ieri seară, peste un milion de telespectatori din mediul urban urmăreau în minutul de aur X Factor. La nivelul targetului comercial al Antenei 1, 15-54 urban, supershowul a înregistrat un vârf de audienţă de 10,1% rating şi 26,7 % cotă de piaţă!
În continuare, telespectatorii îşi vor putea vota preferaţii, iar astăzi, de la 21.45, vom afla deznodământul celui de-al treilea weekend live X Factor. Emoţiile sunt la cote maxime pentru finaliştii supershowului care vor afla în această seară verdictul telespectatorilor. Astăzi, concurenţii vor trece din nou prin tensionatul moment al eliminărilor, iar din 10 finalişti vor rămâne la sfârşitul galei doar nouă! Tot duminică, pe scena X Factor va urca Holograf, o formaţie foarte îndrăgită de publicul român.
Sursa:GfK Romania S.R.L.
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de către departamentul Research Antena 1
Analiza este făcută pe targeturile 15-54 urban şi all urban
Perioada 12 noiembrie 2011