Peste 350 de școli și 10.000 de copiii din București și 24 de județe din țară s-au alăturat deja proiectului educațional de mediu ”Patrula de reciclare”, la 15 zile de la începerea înscrierilor.
Patrula de Reciclare este programul de educație ecologică centrat pe colectarea Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE) al Asociației Române pentru Reciclare – RoRec, desfășurat în unități de învățământ pre-universitar din toată țara, în parteneriat cu Primăriile locale și Inspectoratele Școlare Județene.
De la deschiderea înscrierilor cel mai rapid s-au mobilizat unitățile de învățământ din județele Suceava, Botoșani și Iași, unde s-au înscris deja 30 de unități de învățământ, limita maximă de participare admisă pentru fiecare județ. Foarte aproape se află brasovenii și timișorenii, cu 24 unități de învățământ înscrise în Patrulă. Urmează județele Teleorman – 23 instituții, Harghita – 20 și Constanța – 17 instituții înscrise.
Elevii înscriși ca agenți ai Patrulei de reciclare se vor strădui să informeze și să educe cât mai mulți membri ai comunităților lor despre riscurile păstrării și debarasării necorespunzătoare de DEEE și îi vor mobiliza să le aducă la colectare în containerele amplasate în unitatea lor de învățământ. Sub îndrumarea profesorilor coordonatori, agenții Patrulelor de reciclare au libertatea de a-și pune în aplicare propriile idei pentru a atinge obiectivele programului: ei vor iniția campanii de informare și colectare, vor realiza materiale, desene, texte, jocuri tematice, tot atâtea mijloace de educare a publicului și stimulare a colectării DEEE, care, la finalul ediției din mai 2013, le pot aduce premii.
Pentru profesorii coordonatori, Patrula de reciclare reprezintă oportunitatea de a face parte, încă de la început, dintr-o inițiativă inedită, de anvergură națională, care îi sprijină în misiunea lor de a forma o generație de tineri caracterizată de simțul responsabilității, grija față de mediul înconjurător, implicare în comunitate și încredere în propria putere de a aduce schimbări benefice în societate.
Așteptăm profesorii să se înscrie online, până în 9 noiembrie, pe www.rorec.ro/ro/patrula-de-reciclare/inscrie. Evoluția programului poate fi urmărită și pe pagina facebook Patrula de reciclare.