Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Patrula de Reciclare – 5 ani de educație pentru mediu în România

”Facem 5 ani, contăm pe voi. Vrem 5000 de Suporteri noi!”. Zeci de mii de tineri, copii și profesori din toată țara aniversează 5 ani de la lansarea programului de educație de mediu Patrula de Reciclare.

Patrula de Reciclare deschide seria evenimentelor aniversare acolo unde a început – la Timișoara. Vineri, 15 aprilie, la Primăria Municipiului Timișoara, se vor reuni, pentru prima oară, dascălii și reprezentanții unităților de învățământ din ediția-pilot și reprezentanții unităților de învățământ din județ care au participat la toate edițiile!

”Acum 5 ani, chiar în luna aprilie, lansam proiectul-pilot, în peste 70 de școli din Municipiul Timișoara. Înțelesesem că informarea și educația erau elementele fundamentale ale schimbării obiceiurilor și mentalității românilor față de reciclarea deșeurilor și că ”lupta” trebuie să înceapă acolo unde punem temelia bunelor atitudini – la vârsta copilăriei și adolescenței. În rândul copiilor și tinerilor. În ”școală”.

Am început, așadar, cu un ”experiment”, alături de doi parteneri de suflet: Primăria Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. După succesul de la Timișoara, am căpătat curajul să lansăm prima ediție, în toamna anului 2011, în 7 județe. Din nou, succes peste așteptări. Patrulele impulsionau cu adevărat oamenii mari să colecteze responsabil deșeurile electrice! Mii de români aflau pentru prima oară de la acești copii ce înseamnă și de ce trebuie reciclat un astfel de deșeu!

Patrula de Reciclare a ”crescut” asemenea copiilor care o formează. Românii reciclează mai mult deșeurile electrice, astăzi, și datorită implicării acestor tineri și a profesorilor lor” declară Andreea Idriceanu, manager de comunicare al Asociației RoRec și unul din inițiatorii programului. „Patrula este, deja, o oportunitate de educație pe care o caută unitățile de învățământ și dascălii de peste tot din țară – de la orașele mari, la comune și sate. Avem povești de succes pe care le vom dezvălui în lunile care urmează. Avem câțiva ”veterani” ai programului – școli și profesori care au participat la toate cele 5 ediții! O performanță și un exemplu inspirator de perseverență și dăruire! Avem zeci de echipe care s-au reînscris an de an, și, la fiecare nouă ediție, au venit cu proiecte noi și rezultate extraordinare.„

Pe scurt, proiectul care debuta în Timișoara, în 2011, este, azi, cea mai activă mișcare ecologistă de tineret din România. Patrula de Reciclare împlinește acum 5 ani și se afirmă ca un reper în educația de mediu.

În cei cinci ani, peste 80.000 de copii și tineri din grădinițe, școli și licee din toată țara au învățat cum să protejeze mai bine natura de deșeurile electrice – trimițându-le la reciclare. Mai mult, sub îndrumarea profesorilor coordonatori ai programului, copiii și-au luat responsabilitatea de a informa și mobiliza și oamenii din jur. În cinci ani, peste 3.000.000 de români au aflat de la ei cum trebuie să se debaraseze în mod legal și responsabil de aparatele electrice vechi sau stricate, de becurile și neoanele arse, de bateriile consumate.

”Încercăm să convingem oamenii că gestul de a colecta deșeurile electrice trebuie să devină la fel de „normal” ca spălatul pe dinți. Nu o facem pentru o recompensă, așa cum nimeni nu așteaptă un premiu pentru că s-a spălat pe dinți. Sunt activități normale, generate de respectul pentru cei din jur, de dorința de a fi frumoși și sănătoși” spunea, în 2013, Camelia Tănculescu, profesorul coordonator al Patrulei Liceului Tehnic ”Ion Borcea” din Buhuși, județul Bacău.

Datorită Patrulei de Reciclare, românii au colectat civilizat peste 1.300.000 kg de deșeuri electrice dar, cel mai important, comunități întregi au deprins obiceiul colectării selective – realizarea supremă a țelului tinerilor agenți.

Drept ”cadou” de aniversare, copiii și elevii din Patrula de Reciclare își doresc un singur lucru – ca oamenii, firmele și instituțiile să înțeleagă că deșeurile electrice păstrate, folosite sau aruncate iresponsabil poluează mediul, ne afectează sănătatea. Dacă ”ne dorim oraşe, drumuri, locuri mai frumoase şi mai curate”, cum spune Florian Aldea, Președinte-Director General al HeidelbergCement România S.A. – unul din Suporterii de frunte ai Patrulei, ”este momentul ca fiecare dintre noi să facă ceva în acest sens”. Iar acest ”ceva” înseamnă și să ne debarasăm de orice deșeu electric numai trimițându-l la reciclare.

Cu acest prilej, echipa națională a Patrulei își propune să mai convingă câteva mii de români să devină ”Suporteri”. Suporter al Patrulei de Reciclare poate fi orice cetățean, firmă sau instituție care trimite la reciclare deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) – un gest simplu, cu efecte benefice față de mediul înconjurător.

Cântați cu noi „Imnul Patrulei de Reciclare” și lăsați-vă inspirați de poveștile noastre de succes!

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.