Sărbătorile Pascale vin cu o mulțime de surprize pentru telespectatorii Antena Stars care vor putea urmări ediții speciale ale unor emisiuni deja îndrăgite, cu invitați pe măsură, cu multă distracție și voie bună, dar și cu sfaturi utile pentru pregătirile din aceste zile de sărbătoare.
În Vinerea Mare, emisiunea Răi da’ buni, prezentată de Mihai Morar va difuza de la ora 21.00 un interviu de excepţie cu părintele Dan Ilarion. „În ziua Crucii, aşa cum mai este numită Vinerea mare, vom merge într-un loc de poveste, localitatea Crucea, Mănăstirea Sfânta Cruce şi vom asculta glasul părintelui Ilarion, vorbind despre drumul crucii sale. Despre cum un bărbat care a avut toată implinirea materială pe acest pământ, la 50 de ani, a renunţat la absolut tot şi a pornit pe drumul către implinirea spirituală!”, mărturiseşte Mihai Morar. Alături de ei, în platoul emisiunii, vor fi şi grupul vocal al Asociaţiei Studenţilor creştin-ortodocşi din Baia Mare, iar în cea de-a doua parte a emisiunii, alături de Mihai Morar în platoul Răi da’ buni va veni Raluca, fosta componentă a trupei Angels, care va vorbi despre drumul de la celebritate la viaţa cu cinci copii.
Seara de vineri continuă cu două interviuri de colecţie, cu Draga Olteanu Matei şi Ovidiu Cuncea, realizate în cadrul emisiunii Agenția VIP, prezentată de Cristian Brancu, alături de Majda Aboulumosha.
Surprizele se țin lanț și în Sâmbăta Mare. Ziua începe în forţă, de la ora 08:00, cu mixul perfect de știri și divertisment, în cadrul emisiunii live Star Matinal cu Natalia Mateuţ şi Mircea Eremia. De la ora 20:45, la Star Special, telespectatorii vor putea urmări un interviu de colecţie realizat de către reporterul Antena Stars, Maria Iordănescu, cu Gigi Becali, urmat, de la ora 21:45 de partea a doua a miniseriei italiene Padre Pio. De la ora 23:50, Antena Stars va transmite slujba de Înviere de la cea mai veche biserică din Bucureşti – Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche.
Duminică, în prima zi de Paște, aceeaşi echipă veselă a matinalului îi va întâmpina pe telespectatori încă de la primele ore ale dimineţii, respectiv 08:00, cu o ediţie de sărbătoare a emisiunii. Pe lângă numeroasele surprize, Natalia şi Mircea le aduc telespectatorilor un interviu în exclusivitate la tv cu fotbalistul Denis Alibec. Acesta va răspunde sincer la toate întrebările „indiscrete” ale echipei Star Matinal despre fotbal, familie, copil şi va pune capăt controverselor din ultima vreme.
De la ora 15:45, una dintre cele mai frumoase femei din România, Cristina Ich, face dezvăluiri neaşteptate în platoul emisiunii Refresh by Oana Turcu. „Este primul şi ultimul interviu pe care îl dau la tv!”, va mărturisi ea. Despre planurile sale de viitor, dar şi despre povestea de dragoste cu Alexandru Piţurcă, frumoasa moldoveancă va vorbi în emisiunea prezentată de Oana Turcu la Antena Stars.
Imediat după aceea, startul petrecerii se dă în cadrul ediției de sărbătoare a emisiunii Star Chef, difuzată începând cu ora 18:45, când Nicolai Tand și Emilia Ghinescu îi vor avea alături pe Sofia Vicoveanca, Laura Lavrig, artiştii din cadrul ansamblului Ciprian Porumbescu, dar şi alte nume mari ale muzicii populare româneşti. Artiştii vor petrecere Paştele ca în Bucovina, Nicolai îi va desfăta cu un miel la grătar în crustă de verdeţuri, iar alături vor avea şi un meşter popular care va încondeia ouă.
Tot duminică, de la ora 21:15, telespectatorii vor putea urmări prima ediţie a emisiunii Ghiceşte vedeta, prezentată de către Andrei Ştefănescu. “Este o emisiune foarte frumoasă, un show de-adevăratelea, cum îmi place mie să îi spun, pentru că avem probe deloc uşoare, ba chiar unele destul de periculoase. Este o emisiune veselă, dar în care spiritual competiţiei se va resimţi din plin. Ghiceşte vedeta este un show complet, unul dintre show-urile în care mă simt cel mai bine, pentru că are o energie foarte bună. Nu vă spun mai mult, vă învit să ne urmăriţi duminică, în prima zi de Paşte, la Antena Stars!”, a declarat acesta.
Distracția și voia bună vor continua și-n cea de-a doua zi de Paște. Începând de la ora 21.00, în cadrul emisiunii Răi da’ buni, Mihai Morar îi va întâmpina pe telespectatori la o petrecere de zile mari, în sufrageria lui Morar, unde se va servi masa tradiţională de Paște ca în Asia Express, alături de Cocuţa şi Bogdan, CRBL şi Oase, Iuliana Luciu şi Margherita de la Clejani, Raluka şi Ana, Ioana Anuţa, What’s UP, Viorica de la Clejani dar şi Lidia Buble, care va vorbi cum se petrecre Paştele în familia sa.
Seara de luni va continua cu o ediţie specială a emisiunii Agenţia Vip, în care cei mai tari artişti de muzică lăutărească le vor fi alături Majdei Aboulumosha şi lui Cristian Brancu, la o petrecere care va dura până după miezul nopţii.