Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Patru portrete si o farama de continent in spatele lor

TVR2

„Gardenia” de Elżbieta Chowaniec

Luni, 7 decembrie, ora 20:10, la TVR2 și TVR HD

Casa de producție a TVR continuă seria montărilor din dramaturgia contemporană cu această preluare a spectacolului „Gardenia” de Elżbieta Chowaniec, în regia lui Koltai M. Gábor, un tânăr regizor din Budapesta. Patru generații de femei, de aici, din apropiata Cracovia, Polonia, Europa Centrală. O felie de istorie central-europeană; cincizeci de ani infernali, cu vise ce răbufnesc și se sting din nou și din nou, rupturi, ciocniri, înălțări și hemoragii. Un destin transmis de la o generație la alta, printr-o ramură feminină particulară, ca într-o tragedie greacă.

„GARDENIA” este premiera TV a spectacolului preluat de la Teatrul de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. Elżbieta Chowaniec este unul dintre cei mai de succes tineri dramaturgi polonezi. Chowaniec este și director de teatru, jurnalist, scenarist, terminând la faimoasa școală de film din Lodz, și producător de film. „Gardenia” a fost jucată pentru prima oară în 2007, pe scena Laboratorului teatral „Tadeusz Słobodzianek”.

Despre spectacolul de la Timișoara, criticul Mihai Brezianu scria la premieră: „Cele patru actriţe îşi spun povestea separat, precum personajele din „Iluziile” de la Act. Asemeni unui copil ce îşi aşteaptă somnul, publicul le ascultă rând pe rând, ghemuit în intimitatea caldă a decorului negrăit de frumos (Iuliana Vîlsan), cu obrajii îmbujoraţi şi mintea trăind aievea faptele de demult. Un bec orbitor şi un altul ameninţat de apa ce s-a infiltrat în abajurul rotund luminează felii de întuneric şi de trecut. Cele patru actriţe interacţionează abrupt şi violent, redesenând conturul isteric al familiei din „Îngropaţi-mă pe după plintă”. Nefericirea se preschimbă în nevroză, intimitatea în iritare, scena e inundată într-o lumină abundentă ce pune în valoare gratiile dintre personaje şi lume.

Ţipetele de azi cresc pe tăcerile ce au însoţit renunţările de ieri, de alaltăieri, dintotdeauna. Lucrat şi jucat cu minuţie şi talent, atât de frumosul spectacol de la Timişoara ne învaţă că cea mai importantă datorie faţă de trecutul ce se cuvine ştiut, povestit şi mângâiat, e să nu îl repetăm.”
(//agenda.liternet.ro/articol/17475/Mihai-Brezeanu/Iluzii-Gardenia.html)

Difuzarea spectacolului „Gardenia”, de Elżbieta Chowaniec, împreună cu difuzarea montării „Emigranții” de Sławomir Mrożek, din 29 iunie, omagiază Anul teatrului public polonez care sărbătorește împlinirea a 250 de ani de teatru polonez şi 250 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Varşovia.

GARDENIA
De Elżbieta Chowaniec
Traducere de Pászt Patrícia

regia: Koltai M. Gábor
scenografia: Iuliana Vîlsan
dramaturgia: Sediánszky Nóra

Distribuţia: Tokai Andrea; Borbély B. Emília; Lőrincz Rita; Tar Mónika

Echipa Tv: organizator prod.Sorin Cristea; director de imagine: Eugen Demetercă; imagine: Carmen Birtea, Alina Dumitrascu, Dragos Ionescu, George Fustanela; Asistent imagine: Alexandru Bengescu; sunet: Viorel Constantin; cameraman MHH: Nelu Vasilescu; asist.MHH: Marian Petcu; Regia tv: Andrei Magalie; Producător: Lucia Constantinescu; Producător coordonator: Demeter András István.

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.

Bucuresti, 06.12.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.