- Luni, de la ora 11.00, tinerii artiști ne oferă un concert extraordinar de pian
Ilinca, Celia, Alex si Petru
Patru tineri pianiști.
Patru discipoli ai profesoarei Olga Sezel, la Colegiul Național de Muzică “George Enescu”
Patru compoziții ale marelui Beethoven
O singură muzică.
Într-unul dintre cele mai grele momente ale umanității, când însăși comunicarea interumană a devenit o victimă a luptei cu noul virus, patru tineri bucureșteni au răspuns izolării cu cea de-a patra artă – muzica.
În anul în care se împlinesc 250 de ani de la nașterea titanului muzicii clasice, Ludwig van Beethoven, Ilinca, Celia, Alex si Petru, patru tineri pianisti elevi ai Colegiului National de Muzica “George Enescu”, au pus la îndoială tăcerea ce a cuprins orașul.
În a doua zi de Paști, tinerii elevi, sprijiniți de Asociatia Identitate Culturala Contemporana, au decis să aplaude pe acordurile muzicii lui Beethoven eforturile personalului medical care luptă în linia întâi cu noul coronavirus. Respectând izolarea la domiciliu, așa cum fiecare dintre noi ar trebui să o facem pentru a pune capăt unui coșmar abrupt, cei patru elevi ne-au oferit un recital extraordinar de pian cu patru compoziții ale marelui muzician german (ENUMERĂ-LE AICI), dar și lucrări semnate de Bach și Soler.
Ineditul concert, contribuția tinerilor la efortul nostru comun pentru susținerea cadrelor medicale, este dedicat ambulanțierilor, infirmierilor, asistenților și medicilor implicați în combaterea epidemiei de coronavirus.
Inițiativa vine în continuarea celor două „Recitaluri în balcon” susținute de Celia Dumitrescu, duminicile trecute, prin care tânăra pianistă a dedicat interpretări ale unor compoziții de Beethoven, Chopin sau Edward MacDowell acelorași eroi din spitalele noastre.
Să-i ascultăm pe cei patru elevi ai doamnei profesoare Olga Sezel canalul dedicat de Youtube.
Mulțumim Ilinca, mulțumim Celia, mulțumim Alex și multumim Petru. Sunteți o inspirație pentru noi toți. Ne înclinăm și privim cu mare speranță către viitor, ori de câte ori avem bucuria să vă urmărim.
Despre Ilinca, are 15 ani si este eleva in clasa a IX-a la Colegiul National de Muzica „George Enescu” la clasa doamnei profesor Olga Szel.
Despre Celia, are 14 ani si este clasa a VIII-a la Colegiul National de Muzica „George Enescu” la clasa doamnei profesor Olga Szel.
Despre Alex, are 14 ani si este elev in clasa a VIII-a la Colegiul National de Muzica „George Enescu” la clasa doamnei profesor Olga Szel.
Despre Petru, are 16 ani si este elev in clasa a X-a la Colegiul National de Muzica „George Enescu” la clasa doamnei profesor Olga Szel.