un film eveniment in doua parti, va avea premiera in Saptamana Mare, in exclusivitate, la HBO
Este începutul săptămânii Paştilor. În zilele care urmează mii de pelerini se vor revărsa pe porţile Ierusalimului pentru a participa la cea mai importantă sărbătoare din calendarul lor religios. Pentru stăpânirea romană, condusă de Ponţiu Pilat, aceasta este cea mai grea perioadă din an. Pentru Înaltul Preot Caiafa şi pentru preoţii Templului povara muncii va fi grea, iar presiunea menţinerii ordinii în oraş va fi extremă.
Vin apoi veştile că Iisus din Galileea se apropie de oraş călare pe un asin şi că va intra în Ierusalim prin Poarta de Est – îndeplinind astfel două dintre cele mai importante profeţii despre venirea lui Mesia. Cel despre care mulţi cred că îi va conduce spre victoria în luptă sau spre mântuire.
Pe străzi începe să se adune mulţimea.
Iar săptămâna abia a început…
Patimile va fi difuzat la HBO sâmbătă, 18 aprilie de la ora 18:30 (partea I) și duminică, 19 aprilie de la ora 18:30 (partea II).
Scris de scenaristul premiat cu Emmy® Frank Deasy, regizat Michael Offer şi produs de Nigel Stafford-Clark, Patimile este un eveniment dramatic îndrăzneţ, care spune povestea ultimei săptămâni din viaţa lui Iisus Hristos.
Joseph Mawle (Iisus), James Nesbitt (Ponţiu Pilat), Paul Nicholls (Iuda), Ben Daniels (Caiafa), Penelope Wilton (Maria), Denis Lawson (Annas) si David Oyelowo (Iosif din Arimateea) sunt în fruntea distribuţiei acestei dramatizări unice şi fascinanate.
Fascinantă din punct de vedere vizual şi realizată în culori bogate, povestea îşi are rădăcinile în lumea haotică în care s-a petrecut – Ierusalimul în timpul săptămânii Paştilor. Aşezată în contextual politic şi religios al timpului, combină tensiunea narativă şi puterea tematică pentru a relata evenimentele care au avut loc în acea săptămână.
Inspirată atât din Evanghelii cât şi din alte surse istorice contemporane cu acestea, drama, care se întinde pe durata a trei ore, spune pentru prima oară povestea din perspectiva tuturor figurilor principale implicate – Iisus şi apostolii, Guvernatorul roman Ponţiu Pilat şi Marele Preot Caiafa.
Nigel Stafford-Clark explică: “Totul este pus în context, se analizează mai profund caracterul personajelor şi al acţiunile acestora. De ce şi-a dat Pilat acordul la crucificarea lui Iisus? De ce îl voia Caiafa condamnat la moarte? De ce a avut un ecou atât de răsunător intrarea lui Iisus în Ierusalim în Duminica Floriilor?”
Un film de atmosferă cu un ritm alert, Patimile permite publicului să se simtă asemenea celor din mulţime, care se mişcă pe străzile invadate de haos ale Ierusalimului de acum 2000 de ani.
Este, mai presus de orice, o interepretare care aruncă o lumină nouă asupra lui Iisus şi asupra învăţăturilor Sale, şi asupra impactului profund pe care ultimele şapte zile din viaţa Lui le-au avut asupra celor care au fost în preajma Lui.
Michael Offer, care a filmat Patimile în Maroc, spune: “Am dorit să proiectez experienţa celor care au trăit acolo în acea epocă.”
Frank Deasy declară: “Este, sper, o versiune în care oricine, indiferent de gradul său de credinţă sau de scepticism, să se poată regăsi. La final sper ca oamenii să simtă că au făcut o călătorie profundă alături de aceste personaje, că au luat parte la cea mai importantă săptămână din viaţa lor.”
{mosloadposition user10}