„Rică nu știa să zică” este povestea miilor de copii cu autism pe care pastel a spus-o împreună cu actorii Marius Manole și Andi Vasluianu, în cadrul campaniei de rebranding a Asociației de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA) în Autism Voice.
Nevoia unui rebranding pentru ATCA și schimbarea numelui asociației a venit după cei 11 ani în care organizația și-a extins eforturile destinate recuperării și integrării copiilor cu tulburări de spectru autist. Organizația funcționează ca o interfață care ajustează comunicarea în ambele sensuri între copii și toți cei din jur, ceea ce duce la dizolvarea zidului de comunicare între părți, iar noul nume și noua identitate vin să susțină acest lucru.
Autism Voice este numele sub care ATCA a ales să-și continue misiunea, pastel realizând atât procesul de rebranding, cât și campania de comunicare a acestuia.
Astfel, noul logo este un simbol format din literele care compun cuvântul „voice” dispuse radial, creându-se astfel o formă circulară, expansivă, ce explică ideea de răspândire a mesajului, de undă sonoră. Rezultatul este un simbol cu formă puternică, compus din litere aparent fragile. Culorile sunt calde, în timp ce corpul de literă este informal și prietenos, dar totuși clar și solid.
Sloganul „Cuvinte care doboară ziduri” susține misiunea pe care și-a asumat-o Autism Voice, aceea de a neutraliza barierele de comunicare dintre copiii cu tulburări de spectru autist și toți cei care-i înconjoară.
Identitatea vizuală Autism Voice reflectă abordarea unică a organizației, care susține atât terapia copiilor cu autism, cât și pregătirea celor cu care intră în contact aceștia (terapeuți, profesori, părinți), atingând astfel problema simultan din mai multe direcții.
„Emoție este cuvântul prin care se definește cel mai bine tot ceea am construit pentru Autism Voice atât în procesul de rebranding, cât și în comunicarea acestuia. Dincolo de cauza pentru care am răspuns fără ezitare DA acestui proiect, energia, implicarea și dragostea cu care echipa Autism Voice ne-a inspirat, ne-au dat energie și forță cât pentru un an întreg. Mulțumim pentru încredere echipei Autism Voice și pentru implicare actorilor Marius Manole și Andi Vasluianu, care ne-au fost alături și ne-au ajutat să ducem noua identitate ATCA mai departe”, afirmă Dana Nae Popa, Managing Director pastel.
„Colaborarea cu pastel a venit într-un moment în care aveam nevoie de o campanie de rebranding de impact, cu un mesaj puternic, pe masura misiunii Autism Voice. Am întalnit o echipa de oameni pasionați de procesul de transformare a noii identități, care au reușit să cuprindă, atât vizual, cât și în mesajele transmise, esența întregului proces de recuperare prin care trece un copil cu autism. Totodată echipa pastel a reușit să construiască mesaje de impact care au ajuns la inimile oamenilor, atât al celor implicați în domeniu, cât și a celor care trebuie să audă vocea copiilor cu autism,” a explicat Anca Dumitrescu, președintele Autism Voice.
Procesul de rebranding s-a finalizat la finalul lunii martie și a fost susținut printr-o campanie de PR cu componentă puternică de social media, înainte de Ziua de Conștientizare a Autismului.
Echipa pastel:
Dana Nae Popa – Managing Director
Răzvan Dumitrescu – Senior Strategic Planner
Alina Minu – Account Director
Victoria Donos – Head of PR
Oana Ciornia – PR Manager
Laura Iane – Creative Director
Vlad Giogu – Graphic Designer
Roxana Sava – Copywriter
Horia Cucută – Motion Designer