Reuniunea Extinsa CoDCR, Ulm 26-27 aprilie 2017
Cu ocazia celei de-a zecea editii a Conferintei Consiliului Oraselor si Regiunilor Dunarii (CoDCR), care a avut loc la Ulm, in perioada 26-27 aprilie 2017, prezidata de Presedintele CoCDR, Primarul Orasului Ulm, Dl Gunter CZISCH, si la care au asistat numerosi reprezentanti ai comunitatilor locale si ai stakeholderilor din Regiunea Dunarii, din partea CLDR a participat o delegatie restransa, coordonata de Sever AVRAM, Presedinte Executiv CLDR. Printre alti invitati importanti, s-au numarat si fostul Vice-Cancelar al Austriei, Dr. Erhard BUSEK, Coordonatorul Axei Prioritare Cooperare Institutionala, Dl Rudolf SCHICHER, Coordonatorul General CoDCR, Dl Peter LANGER, precum si Vice-Primarul General al Budapestei, Dr. Balazs SZENECZEY, tara care a preluat Presedintia SUERD si care de la 1 iulie 2017 va prelua si Presedintia Uniunii Europene si va gazdui, in octombrie, Forumul Anual SUERD si Adunarea Generala CoDCR.
La finalul Reuniunii a fost adoptata prin consens Propunerea pentru Imbunatatirea Capacitatii Institutionale a CoDCR. Printre elementele-cheie care urmeaza a fi definitivate si supuse votului in toamna, pot fi enumerate pe scurt urmatoarele componente:
– trecerea radicala de la politica anterioara privind implementarea SUERD la una bazata pe “cei trei DA”, referitoare la programarea, finantarea si institutionalizarea Strategiei.
– stabilirea unei noi structuri institutionale a CoDCR, drept entitate legala, bazata pe cerintele unei organizatii internationale de lobby UE
– institutionalizarea deplina in cadrul tuturor administratiilor publice, regionale si locale, a rolului de “Comisar Dunarean” cu responsabilitati si atributii specifice legate de SUERD
– dezvoltarea cooperarii cu asociatiile nationale din tarile membre si cu ARGE, precum si cu institutiile trans-nationale de tipul Aliantei Oraselor si Regiunilor de-a lungul Tisei.
– infiintarea unui nou Punct de Contact SUERD sau mutarea celui existent de la Bruxelles in zona bazinului inferior al Dunarii, unde se resimte nevoi unor interventii mai profunde si rapide, la propunerea fondatorului Strategiei, Dr. Busek
– oferirea unui statut de observator altor stakeholderi actuali sau potentiali, precum s-a procedat deja cu Istanbul.
Din partea CLDR, a fost formulata propunerea ca, intrucat Romania nu a gazduit, pana in prezent, nicio agentie UE, Punctul de Contact SUERD sa fie plasat in Romania, potential la Timisoara, eventual in tandem cu Novi Sad, capitala Regiunii Autonome Voivodina, orase care au fost castigatoare ale titlului de Capitala Culturala Europeana 2021.
Reuniunea s-a incheiat cu declaratia reprezentantului capitalei Ungariei, care a invitat pe toti cei interesati sa participe si la reuniunea pregatitoare a preluarii Presedintiei UE de catre aceasta tara, la Bruxelles, in data de 23 mai 2017.